Tăriceanu: Într-o societate democratică trebuie să ţinem cont de legalitate şi de reprezentativitate

Elena Badea / 31 ian 2017 / 20:26 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Călin Popescu-Tăriceanu, copreşedinte ALDE și președinte al Senatului, a declarat marţi că aşteaptă să vadă proiectele de ordonanţă privind graţierea şi modificarea Codurilor penale, după care va spune dacă partidul pe care îl conduce le va susţine sau nu. Președintele Seantului a adăugat, totodată, că  într-o societate liberă şi democratică trebuie să se ţină cont de legalitatea procesului democratic şi de reprezentativitate.

'Acest lucru este de resortul Guvernului şi aşteptăm să vedem ce face Guvernul în acest sens (în privinţa proiectelor privind graţierea şi modificarea Codurilor penale - n.r.). Să vedem proiectele, după aceea o să vă putem spune dacă le susţinem sau nu', a susţinut Tăriceanu la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă nu ar trebui retrase aceste proiecte după ce mulţi oameni au ieşit în stradă, Tăriceanu a menţionat că trebuie să se ţină cont de legalitate şi de reprezentativitate.

'Să hotărâm ce fel de democraţie avem, dacă recunoaştem legitimitatea votului sau nu şi considerăm că manifestaţiile din stradă trebuie să înlăture legitimitatea votului, atunci înseamnă că nu mai facem alegeri şi conducem după un alt model, care este modelul revoluţionar, chemăm masele largi populare să aprobe, eventual, prin urale şi ovaţii. Există mai multe voci (care vorbesc despre cele două proiecte - n.r.), există organizaţii neguvernamentale, există asociaţii profesionale şi oameni care aleg să protesteze în stradă. Toţi au dreptul şi cred că este un câştig extraordinar ca societate liberă şi democratică, dar în final sunt două lucruri de care trebuie să ţinem cont: de legalitatea procesului democratic şi a sistemului democratic parlamentar pe care îl avem şi de reprezentativitate', a afirmat liderul ALDE. Tăriceanu consideră că nu are legătură convocarea referendumului de către preşedintele Klaus Iohannis cu cele două proiecte pe care urmează să le promoveze Guvernul, citează Agerpres.

'Cred că sunt două demersuri paralele, nu au niciun punct de intersecţie. Preşedintele doreşte să aibă o confirmare populară a demersului general în care România s-a angrenat, de combatere a corupţiei, şi nici noi nu avem alt punct de vedere, deci legile nu vin să diminueze cu ceva acest demers, din contră, eu cred că este nevoie de mai multă claritate legislativă pentru a evita în viitor abuzurile şi excesele care s-au petrecut în justiţie în România şi în acest sens cred că sunteţi la curent cu ultimele comunicări făcute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. România este pe un nedorit loc al doilea, după Rusia, în privinţa proceselor pierdute la CEDO, dar raportat la populaţie suntem pe primul loc, ceea ce este foarte grav şi acest lucru arată nişte deficienţe grave în sistem care nu trebuie lăsate aşa. Trebuie să facem o distincţie netă între ceea ce reprezintă esenţa luptei împotriva corupţiei şi nu trebuie să lăsăm ca lupta împotriva corupţiei să devină un paravan pentru conflicte de tip mafiot în societate care tind să elimine persoane indezirabile unor cercuri oculte. Dacă vrem să avem democraţie trebuie să respectăm legalitatea şi nu trebuie să lăsăm acest gen de abuzuri şi excese să continue', a menţionat el. 


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27