Tăriceanu, dezvăluire: Pe mine m-a costat!

C.P.Tariceanu
C.P.Tariceanu

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului şi lider al ALDE a făcut o serie de aprecieri asupra modului în care dosarul în care a fost trimis in judecată şi a fost achitat l-a afectat în plan personal. 

Călin Popescu Tăriceanu a dezvăluit, într-un mesaj transmis pe pagina sa de Facebook, modul în care dosarul în care a fost trimis în judecată şi, ulterior, achitat, l-a afectat în plan personal. 

"Nu am realizat pe moment, pentru că eram, sigur, într-o anumită tensiune. Chiar dacă trăieşti cu acea convingere că eşti nevinovat, chiar dacă toţi cei care văzuseră dosarul meu spuneau „asta este o glumă proastă”, pe mine m-a costat, pentru că nu e vorba numai de eticheta pusă cu atâta lejeritate de preşedinte la adresa mea, de penal, dar eu am văzut în ochii partenerilor mei străini, cu unii dintre ei cunoscându-mă, de exemplu, Hans van Baalen, care îmi spunea: „Călin, ne cunoaştem de atâta vreme, de 30 de ani ne cunoaştem, am încredere în tine!”.

Eu nu ştiu dacă undeva în sinea lui nu avea şi el o mică umbră de îndoială! Dar alţii, poate, citind numai relatările din presă, titlurile din presă, ştirile scurte, pus alături de alţii la grămadă ce părere şi-or fi făcut? Pe mine sigur că m-a afectat foarte mult, m-a costat foarte mult, politic şi nu numai politic", a dezvăluit preşedintele Senatului României. 

Ca Mariana Rarinca au fost mulţi alţii

"Nu vreau să vorbesc de planul meu personal şi familial, pentru că eu mă gândesc la oameni precum Mariana Rarinca, pe care am şi cunoscut-o, la oameni simpli care poate nu au avut nici experienţa mea, nici puterea mea de a trece peste momente grele şi care au avut de suferit. De ce? Pentru că au avut avut curajul să se opună voinţei unui mai mare al zilei, cum era doamna Stanciu, judecătoarea de la Curtea Constituţională în prezent. Şi ca Mariana Rarinca au fost şi mulţi alţii.

Am cunoscut oameni care au ajuns şi au făcut închisoare şi au fost achitaţi. În această galerie puneţi-l pe Dan Radu Ruşanu, care a stat 111 zile la închisoare şi a fost achitat. Şi sunt şi alţii ca el", a mai declarat Călin Popescu Tăriceanu. 

Vezi şi:Cum a fost surprinsă Kovesi în weekend: Apariție inedită- Foto



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel