Co-preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu le-a recomandat senatorilor din grupul formaţiunii sale să voteze împotriva cererii de reţinere şi arestare a social-democratului Dan Şova.
'ALDE, ca partid liberal, consideră oportună arestarea preventivă în cazul infracţiunilor săvârşite cu violenţă, în cazuri de flagrant şi atunci când persoana urmărită penal ar putea îngreuna aflarea adevărului. În cazul senatorului Dan Şova nu există fapte comise cu violenţă. Statutul juridic pe care-l are în prezent senatorul Şova permite anchetatorilor să urmărească întreaga sa activitate şi, ca urmare, el nu poate influenţa negativ mersul anchetei. (...) Am recomandat senatorilor din grupul ALDE să voteze împotriva cererii de reţinere şi arestare a senatorului Dan Şova', susţine Tăriceanu, potrivit unui comunicat de presă, transmite Agerpres.
În opinia liderului ALDE, prin această recomandare, mersul Justiţiei nu este blocat, procurorii având 'toată libertatea procedurală să-şi continue ancheta până la finalizarea rechizitoriului şi trimiterea în judecată a celui în cauză'.
'În România de azi, măsura lipsirii de libertate a devenit o regulă şi nu o excepţie, practică pe care noi, ca liberali, n-o împărtăşim', a mai spus copreşedintele ALDE.
Tăriceanu s-a referit şi la cazul fostei şefe a ANRP Crinuţa Dumitrean, anchetată de DNA, în cazul căreia s-a decis arestarea preventivă. "Eu consider că arestarea preventivă a unei femei gravide în luna a 8-a, în condiţiile în care aceasta nu reprezintă un pericol social şi nu poate împiedica bunul mers al anchetei, este un act inuman. Cred că s-au depăşit nişte limite, (...) mai ales că sunt dosare cu nume grele care zac în nelucrare de ani de zile în sertarele DNA şi nimeni nu se grăbeşte să facă ceva', mai spune Tăriceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News