Potrivit unui proiect al Guvernului, responsabilitatea accizării producției de țuică și rachiu va fi transferată pe umerii proprietarilor de fructe, statul renunțând la sigiliul pus pe instalaţii şi obligându-i pe aceştia să informeze pe propria răspundere despre cantitatea de alcool produsă, informează Mediafax. Potrivit legii, pentru ţuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu al unei gospodării individuale, în limita unei cantităţi echivalente de cel mult 50 de litri de produs/an cu concentraţia alcoolică de 100% în volum, nivelul accizei datorate reprezintă 50% din cota standard a accizei aplicate alcoolului etilic, respectiv 500 euro/hl alcool pur.
În prezent, toate gospodăriile individuale care deţin în proprietate instalaţii de producţie de ţuică şi rachiuri trebuie să fie înregistrate la autoritatea vamală teritorială şi au obligatoriu un sigiliu aplicat pe instalaţii pe toată perioada de nefuncţionare. Atunci când se intenţionează să fie produse ţuică şi rachiuri din recolta proprie, se solicită în scris autorităţii vamale desigilarea instalaţiei, iar în prima zi lucrătoare după expirarea perioadei de funcţionare a instalaţiei, autoritatea trebuie să resigileze alambicul şi să calculeze acciza datorată, în funcţie de producţie.
Aceste proceduri presupun ca un reprezentant al autorităţii vamale să se deplaseze până la respectiva gospodărie pentru a pune/scoate sigiliul şi a-l informa pe proprietar cât anume are de plată ca acciză.
Sistemul actual va fi însă modificat de Guvern, conform unui proiect prin noi proceduri care transferă, practic, pe umerii proprietarilor de gospodării responsabilitatea de a anunţa statul cât anume au produs şi de a solicita să le fie calculat cât au de plată.
Modificarea va fi introdusă în contextul în care autorităţile fiscale au fost restructurate, cu reducerea schemei de personal.
Astfel, regula conform căreia instalaţiile de producţie deţinute de către gospodăriile individuale înregistrate poartă obligatoriu sigiliile aplicate de către autoritatea vamală teritorială, pe toată perioada de nefuncţionare, va fi abrogată, iar proprietarul va fi obligat să anunţe singur, pe proprie răspundere, cantităţile de produse obţinute, în termen de 3 zile de la finalizarea procesului de producţie.
Cum vrea Guvernul să colecteze acciza la țuică
De asemenea, atunci când într-o gospodărie individuală se intenţionează să fie produse ţuică şi rachiuri din recolta proprie nu va mai fi solicitat autorităţii vamale desigilarea instalaţiei, în condiţiile în care acest sistem al sigiliului va fi desfiinţat, ci proprietarul va trebui să îşi notifice în scris intenţia, menţionând cantitatea şi tipul de materie primă ce urmează să fie prelucrate, perioada în care instalaţia va funcţiona, precum şi cantitatea de produs estimată să fie obţinută. În acest caz, producătorul trebuie să deţină şi mijloacele legale necesare pentru măsurarea cantităţii şi a concentraţiei alcoolice a produselor obţinute.
În acelaşi timp, în termen de trei zile lucrătoare de la expirarea perioadei declarate de funcţionare a instalaţiei de producţie de ţuică şi rachiuri, proprietarul gospodăriei individuale va fi obligat să solicite singur autorităţii vamale teritoriale calculul accizei datorate. Acciza va deveni exigibilă la momentul finalizării procesului de producţie, iar termenul de plată este până la 25 a lunii imediat următoare celei în care acciza a devenit exigibilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu