EXCLUSIV  Am aflat cu adâncă întristare, în timp ce nu mă aflam în ţară, că ne-a părăsit pe neașteptate...

Am aflat cu adâncă întristare, în timp ce nu mă aflam în ţară, că ne-a părăsit pe neașteptate Nicolae Șerban Tanașoca, bizantinolog de frunte, specialist eminent în istoria sud-estului european, studierii căruia și-a consacrat întreaga viață de savant și intelectual public de mare ținută.

Filolog ireproșabil, continuator strălucit al școlii de bizantinistică românească, întemeiată de Nicolae Iorga și dezvoltată în generațiile următoare de savanți de mare ținută, moartea lui N. Ş. Tanașoca lasă un gol greu de îndurat: director al Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, profesor emerit de istorie și cultură bizantină, personalitatea lui a marcat în mod indelebil toate aceste domenii de cercetare, și îndeobște viața noastră intelectuală și culturală. După 1989, Nicolae Șerban Tanașoca s-a afirmat și în viața cetății ca o conștiință vie și curajoasă, în slujba nobilei tradiții monarhice și a valorilor liberale cărora le-a rămas mereu credincios.

Am avut privilegiul nu doar de a-i fi contemporan, ci și pe acela al unei colaborări apropiate, mai cu seamă în ultimii ani, când Nicolae Șerban Tanașoca a adus o contribuție cu totul remarcabilă la geneza și dezvoltarea proiectului LEVANT: a participat cu o strălucită conferință încă de la prima reuniune pe această temă din mai 2013 la București (Levant, Cradle of Cultural Diplomacy. Rediscovering the Mediterranean) și a susținut, cu competența și prestigiul său de netăgăduit, dezvoltarea ulterioară a proiectului. În chiar ultimele luni, înțelegând dubla vocație, academică și diplomatică, a proiectatului Institut de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia LEVANTULUI, ne-a făcut onoarea de a accepta să ni se asocieze și să facă parte din Consiliul Științific al Institutului. Din toate aceste pricini, dispariția lui Nicolae Șerban Tanașoca reprezintă o pierdere iremediabilă nu doar pentru viața științifică și culturală a României îndeobște, ci și pentru mine personal, ca și pentru toți cei angajați în organizarea și propășirea proiectului LEVANT.

În acest grav ceas al despărțirii, să-mi fie așadar îngăduit să mă alătur colaboratorilor și prietenilor lui N. Ş. Tanașoca pentru a-i deplânge sfârșitul prematur și nedrept și pentru a transmite distinsei sale soții Anca Tanașoca, doamnei Rodica Tanașoca, sora lui devotată și întregii familii Tanașoca, Papacostea și Ceaușescu profunda mea compasiune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel