Urmărește emisiunea live


Suspendarea lui Băsescu, subiect închis în USL: Nu-l putem suspenda că se dă cu sania

ab dc
ab dc

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că de la învestirea noului Guvern şi până în prezent, nu s-au purtat discuţii în USL pe tema suspendării preşedintelui Traian Băsescu.

„În ultima vreme am auzit vorbindu-se despre o nouă suspendare a preşedintelui. Nimeni nu a vorbit în PNL sau în USL despre suspendarea preşedintelui după momentul învestirii guvernului. Singurul moment în care s-a adus în discuţie această problemă a fost la finalul campaniei, când preşedintele anunţa răspicat că nu va respecta rezultatul alegerilor. Suspendarea nu se poate face împotriva unui om care se dă cu sania", a spus Crin Antonescu. „Sper ca în 2013 să am o relaţie constituţională, normală, legală, cu instituţia prezidenţială", a adăugat el.

Liderul a vorbit despre proiectele USL pentru 2013, printre care şi modificarea Constituţei, anticipând că noul an va fi unul decisiv. „Avem un amplu proiect de reorganizare a statului, de la modificarea Constituţiei până la reorganizarea administrativ-teritorială. Nu vom avea cu adevărat o democraţie până când Parlamentul nu va fi centrul de greutate a vieţii politice. Anul 2013 va fi anul cel mai greu şi va fi anul decisiv", a subliniat Antonescu.

Crin Antonescu vrea ca în 2013 România să fie guvernată eficient, tema principală fiind reprezentată de relansarea economiei.

„Avem aşteptări legate de Guvern, de o bună guvernare, care să dea şansa relansării economice a României. Aceasta este tema fundamentală a Guvernului. Aştept de la Guvernul Ponta o vizune şi o acţiune pe măsură. Pentru 2013, PNL are prioritate buna guvernare a României. Vom face tot posibilul pentru ca România să fie guvernată altfel, să fie guvernată eficient. Cred că toate lucrurile pe care noi le-am angajat pot fi realizate", a explicat Crin Antonescu.

Referitor la posibilitatea ca Gigi Becali să ajungă la conducerea PNL, Crin Antonescu a spus că oricare liberal poate avea scopuri: „N-am vorbit cu Becali despre conducerea PNL, dar orice membru liberal îşi poate pune în proiect să devină orice. Doresc să propun un Congres Extraordinar al PNL cât mai curând. Poate în februarie. E nevoie de un stfel de congres", a conchis co-preşedintele USL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel