SUSPENDARE TRAIAN BĂSESCU. Tăriceanu, despre suspendarea lui Băsescu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a făcut declarații, joi, la Suceava, despre suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

Când ar trebui votată suspendarea

Tăriceanu a spus că suspendarea preşedintelui ar trebui votată cel mai devreme în 3 octombrie pentru ca referendumul de demitere să fie organizat în 2 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Acesta a mai declarat într-o conferinţă de presă că a avut grijă să propună ca Parlamentul să facă suspendarea în preajma zilei de 23 septembrie, nu în data de 23 septembrie, ţinând cont că ar putea să intervină anumite întârzieri.

"Strict calendaristic, prima zi în care se poate face suspendarea e 3 octombrie", a spus preşedintele Senatului.

Tăriceanu a menţionat că nu ştie exact când va depune cererea cu numărul de semnături necesare care să fie apoi transmisă pentru aviz la Curtea Constitiţională.

"Nu ştiu când voi depune cererea. Am dat un termen în care partidele să analizeze, să se poziţioneze şi sunt invitaţi parlamentarii să-şi depună semnăturile", a spus Tăriceanu.

Crede că PSD va fi alături de acest demers

"PSD a explicat prin vocea preşedintelui că vor analiza şi vor lua o decizie. În ceea ce priveşte poziţionarea lor, mie mi s-a părut lipsită de echivoc. Nu pot să-i bănuiesc pe cei de la PSD că ar fi favorabili lui Băsescu. Unde aveam dubii şi mi s-au risipit, era în zona PNL şi ACL cu Iohannis în frunte. Dubiile s-au risipit. S-au pronunţat foarte clar", a spus Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a explicat că acest demers îl face pentru că atât Constituţia cât şi legile ţării nu se pun în paranteză cu două luni înainte de încheierea mandatului. El susţine că Traian Băsescu sfidează Constituţia, legile ţării şi pe cetăţeni şi că nu şi-a corectat atitudinea după suspendarea din 2012.

"Nu cred că Băsescu trebuie lăsat aşa nepenalizat. Un referendum de demitere încheiat cu succes va pune punct carierei sale politice. Altfel, ne trezim cu el că zburdă din 2014 şi o să ne vorbească ce bine a făcut el ţării", mai spus Tăriceanu care crede că este nevoie de o atitudine de sancţiune.

CITEȘTE ȘI: SUSPENDARE TRAIAN BĂSESCU. Emil Boc, despre suspendarea lui Traian Băsescu

El a mai arătat că în fiecare zi Traian Băsescu nu face altceva decât să confirme că demersul său de a-l suspenda este corect.

"În interviul de acum două zile a spus că nu a pus-o pe Monica Macovei ministru. Nu preşedintele formează guvernul. E o intervenţie în ceea ce e prerogativa primului ministru.(...) Pentru Băsescu funcţionarea statului se rezumă la o singură formulă: statul sunt eu", a mai spus Tăriceanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel