Liberalii vehiculați drept apropiați ai premierului Victor Ponta, Daniel Chițoiu și Radu Stroe, ar putea fi sancționați în Biroul Politic Național al PNL de luni, măsurile mergând de la o simplă mustrare la excluderea din BPN sau chiar din partid, spun surse DC News.
Senatorul Călin Popescu Tăriceanu nu va fi exclus din partid, în ciuda informațiilor care au circulat în mediile politice în perioada crizei din USL, mai spus sursele noastre.
Daniel Chițoiu și Radu Stroe și-au pierdut funcțiile de miniștri la începutul acestui an, primul după o decizie strict politică a PNL, iar cel de-al doilea în urma accidentului aviatic din Munții Apuseni.
Surse citate de presă spun că Stroe și Chițoiu fac parte din aripa PNL apropiată de Victor Ponta. Atât cei doi, cât și președintele PNL, Crin Antonescu, au infirmat constant aceste informații.
Crin Antonescu a convocat marți seara BPN al PNL pentru a le cere liderilor liberali un vot de încredere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News