Klaus Iohannis, decizie de ultim moment privind consultările de la Cotroceni

Președintele Klaus Iohannis a chemat, luni, la ora 18:00, toate partidele și formațiunile politice parlamentare, la consultări pe tema strategiei de apărare a țării. Însă, după ce PNL a ameninţat că boicotează discuţiile la care participă şi premierul Victor Ponta, șeful statului a luat o decizie de ultim moment privind programul consultărilor, potrivit unor surse politice, scrie Agerpres.

Deşi anunţate pentru ora 18:00 discuţiile cu liderii tuturor partidelor, președintele Klaus Iohannis a decis să aibă discuţii separate cu partidele de la guvernare şi cu cele din opoziţie.

Astfel, potrivit unor surse politice, consultările cu liderii partidelor coaliției de guvernare, PSD, UNPR şi PC, vor avea loc la 18:00 iar cele cu liderii PNL, UDMR și ai minorităților naționale, la ora 18:30.

Liderii partidelor parlamentare au fost invitate luni, la Palatul Cotroceni, pentru consultări pe Strategia Națională de Apărare a Țării, însă, vineri seara, preşedintele Klaus Iohannis declara că va lua în discuţie şi situaţia lui Victor Ponta.

Liberalii au anunțat duminică, într-o conferință de presă, că nu mai recunosc legitimitatea premierului Victor Ponta, context în care vor boicota acțiuni care îl implică, exceptând moțiunea de cenzură și dezbaterea solicitării DNA în cazul său.

De altfel, co-președintele PNL, Alina Gorghiu, a transmis și luni, pe Facebook, un mesaj dur la adresa premierului Victor Ponta: "Victor Ponta ne amintește de Nicolae Ceaușescu: premierul nu recunoaște decât Marea Adunare a Majorității PSD. Mă întreb dacă va avea îndrăzneala să se prezinte la consultările de la Cotroceni, deși este lipsit de legitimitate", a mai scris, luni, pe Facebook Alina Gorghiu, co-preşedinte PNL.

Decizia lui Ponta privind consultările de la Cotroceni

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel