Surse: Câți bani plătește Petrom la buget pentru taxa pe stâlp

petrom
petrom

Surse din sectorul energetic au dezvăluit ce sumă va plăti Petrom - cea mai mare companie din România - către bugetul de stat, în urma introducerii noii taxe pe construcţii speciale, cunoscută ca "taxa pe stâlp".

"Impactul pe care îl are noua taxă pe stâlp - cum i se mai mai spune - asupra Petrom este cuprins între 70 şi 100 de milioane de euro pe an", susțin sursele citate de economica.net.

Solicitaţi, reprezentanţii companiei au refuzat să comenteze această cifră.

Guvernul a anunţat, la începutul lunii noiembrie, că va introduce plata impozitului pe proprietate pentru construcţiile speciale exceptate până în prezent, reprezentând 1,5% din valoarea activului. Printre construcţiile speciale se numără sondele de ţiţei, gaze, sare, platforme de foraj marin, reţele de conducte pentru transportul produselor petroliere şi alte tipuri de construcţii pe care le deţine şi Petrom.

Oficalii OMV au avertizat că pentru Petrom taxa reprezintă "un stimulent puternic să nu mai investim".

"Taxa de 1,5% este un stimulent puternic să nu mai investim. În funcție de cum va arăta în final, va trebui să reanalizăm investițiile viitoare în România", a declarat în noiembrie David Daives, director financiar al OMV și membru în board-ul Petrom.

Taxa de 1,5% se aplică în fiecare an, pe toată durata existenţei activului, mai scrie sursa citată.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel