Suprataxarea profiturilor OMV-trei scenarii dacă guvernul adoptă Ordonanța de Urgență. Impact la bursa de la Viena / update

Suprataxarea profiturilor făcute de petroliști în criza energetică are consecințe atât de importante încât unii analiști nu cred că guvernul va adopta acest act normativ în ședința de miercuri. Adrian Negrescu avansează ipoteza că proiectul de OUG a fost menit doar să arate pisica austriecilor, după gestul ostil al premierului Nehammer, care a respins prin veto aderarea României la spațiul Schengen.

”Totuși, spune Negrescu, nevoia teribilă de a crește încasările bugetare ar putea determina guvernul să adopte ordonanța, înclinând balanța în care sunt puse pe de-o parte riscurile, de cealaltă beneficiile. Ca măsură de retorsiune față de Austria, suprataxarea petroliștilor ar afecta atât profiturile OMV-Petrom cât și valoarea acțiunilor la bursă. Vor fi pierderi atât la Bursa din București, cât și la bursa de la Viena, pentru compania-mamă. Acum nu se tranzacționează, dar după Revelion acționarii vor avea pierderi. Estimez că va fi o scădere semnificativă, dacă actul normativ rămâne în forma în care a intrat în ședința de Guvern.

Cred, însă, că va fi atenuată suprataxarea, că nu vor merge până la capăt, fiindcă măsura are și efecte negative. În primul rând, vor fi afectate investițiile, ar fi pusă în pericol investiția de la Marea Neagră, Neptun Deep. Ca să atenueze deficitul de imagine după veto-ul Austriei, OMV-Petrom, principalul jucător de pe piață, a redus prețurile la pompă, așa cum a constat toată lumea. Ca răspuns la suprataxare, ei ar putea crește din nou prețul carburanților, ceea ce va afecta consumatorii.

Care va fi răspunsul celorlalți jucători? Vor încerca să câștige cotă de piață, vor păstra prețurile sub cele ale OMV-Petrom, sau ca de obicei se vor alinia la cele practicate de liderul pieței? Suprataxarea profiturilor îi va determina să investească, diminuându-și profitul ca să câștige piață, vor alege să deschidă sau să cumpere benzinării, ori să deschidă noi exploatări? Sau vor apela la mecansimele de transfer, vor exporta profiturile către companiile-mamă, din țările de origine? În acest caz, cum va reacționa statul român, ce mijloace de intervenție are, cum funcționează instituțiile sale?

Toate aceste scenarii trebuie analizate, măsura comportă riscuri, iar o decizie într-o zonă atât de sensibilă trebuie fundamentată pe un studiu serios de impact”, a concluzionat Adrian Negrescu.

Cât privește posibilul risc de blocare a investiției off-shore, analistul economic este de părere că șansele de a avea vreodată gaze din Neptun Deep sunt reduse. ”Dobânzile sunt mari, în acest moment. Creditul de 4 miliarde de dolari care ar fi necesar pentru a porni exploatarea la mare adâncime reprezintă un risc ridicat pentru investitor, în condițiile în care lucrările s-ar putea finaliza abia în 2026, când politica UE de decarbonizare va impune certificate de carbon și pentru gazul metan. În plus, Turcia a început deja extragerea de gaze din Marea Neagră și nu se cunoaște în ce măsură sondele turcești reduc cantitatea disponibilă în zăcămintele din off-shore-ul românesc”, a spus Adrian Negrescu.    

UPDATE: Cu 3,8% scad acţiunile Petrom (SNP), în prima jumătate de oră a şedinţei bursiere de miercuri, şi cu 3,3% scad acţiunile Romgaz (SNG) în contextul în care Guvernul discută, la ora publicării acestui update, proiectul de OUG pentru suprataxarea profiturilor companiilor din energie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel