Deputatul PNL Mureş, Doru Oprişcan a declarat că peste o săptămână va începe la Bucureşti cel mai important eveniment economic din acest an din Estul şi Centrul Europei, 'Trade Winds'.
Potrivit deputatului evenimentul va fi o oportunitate pentru România, iar în acest context cei din PSD ar trebui să înţeleagă că guvernarea este mai importantă decât disputele de partid.
"Peste o săptămână începe la Bucureşti "Trade Winds", cel mai important eveniment economic al anului, pentru întreg estul şi centrul Europei. La acest summit economic vor participa sute de companii americane, a căror cifră de afaceri însumată depăşeşte de multe ori PIB-ul României.
Evenimentul reprezintă o oportunitate uriaşă de a atrage investiţii în domenii cheie, aşa cum este apărarea. Realizarea la Bucureşti a unui hub economic în domeniul militar ar fi pentru noi atât un câştig economic uriaş cât şi unul geopolitic. Din păcate, summitul are loc în contextul în care tensiunile din coaliţie pun în pericol actul de guvernare. Sper ca cei din PSD să înţeleagă cât mai repede că guvernarea României este mai importantă decât certurile lor", a afirmat deputatul, scrie Agerpres.
Parlamentarul PNL Mureş a mai arătat că, prin acest summit economic, România are o oportunitate uriaşă şi că din acest motiv "trebuie doar să demonstrăm predictibilitate şi seriozitate"
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu