Viorica Dăncilă a făcut o declarație extrem de interesantă, dar care a trecut neobservată în presă.
Viorica Dăncilă a declarat vineri, referindu-se la participarea la summitul UE de la Sibiu, din 9 mai, că nu a fost invitată încă, întrebându-se cum putem vorbi noi de unitate când premierul României, care deţine preşedinţia rotativă, nu este prezent pentru a vorbi despre realizările preşedinţiei române a Consiliului UE.
Viorica Dăncilă a spus: "Nu pot să vă spun dacă merg, nu am fost invitată încă. Dacă va exista o invitaţie, cu siguranţă voi merge. Dar o invitaţie la summit cu toţi liderii, pentru că aici este o contradicţie: Guvernul României a fost cel care a asigurat organizarea summitului din punct de vedere financiar, preşedintele preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene este premierul, toţi minştrii asigură preşedinţia la consilii, toate rezultatele, 90 de dosare legislative încheiate puse pe masă arată o muncă titanică din partea Guvernului şi mi se pare totuşi nepotrivit, ca să folosesc un termen elegant, ca tocmai cei care au muncit atât pentru România, cei care au atras atâtea aprecieri (...) să nu fie invitaţi la summit".
Așadar, nucleul declarațiilor făcute de Viorica Dăncilă stă în cuvântul ”încă”. Rămâne de văzut dacă președintele Klaus Iohannis va trimite invitația.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu