Sumă uriașă pierdută de România. Se cere DEMISIA unui ministru

Ana Birchall, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, a respins acuzațiile nefondate și afirmațiile mincinoase vehiculate de ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. Aceasta l-a somat să le retracteze și să răspundă public la întrebările adresate în repetate rânduri privind pierderea prefinanţării proiectului ‘Schema de Garanţii pentru Tineri’, în valoare de 30,208,379.28 de euro.

"Prin afirmațiile pe care le aruncă în spațiul public, domnul ministru Ghinea nu numai că minte cu un cinism care frizează patologicul, dar arată că nici măcar nu cunoaște regulamentele în baza cărora lucrează ministerul pe care întâmplător îl conduce, arătând, în plus, indiferență şi aroganță față de activitatea Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, comisie care are mandat din partea Biroului Permanent al Camerei Deputaților să analizeze situaţia absorbției fondurilor europene, Ministerul Fondurilor Europene având obligaţia să informeze permanent Comisia pentru afaceri europene în legătură cu activităţile şi proiectele pe care le desfăşoară", a spus Ana Birchall.

Întrebări care așteaptă răspuns de la ministrul Ghenea

"În calitate de preşedinte al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţuilor, i-am cerut public domnului ministru Ghinea, atât în cadrul audierii la comisia noastră din 27 iunie, cât și ulterior prin scrisorile adresate MFE (adresa nr. 4c-19/718 din 29 iunie şi adresa nr. 4c-19/762 din 12 iulie), să răspundă în legătură cu riscul pierderii prefinanţării necheltuite din proiectul 'Schema de Garanţii pentru Tineri', în valoare de 30,208,379.28 de euro, având în vedere plângerile formulate la comisia noastră. Însă, de fiecare dată, domnul Ghinea a refuzat să răspundă și să informeze corect și transparent atât comisia noastră, cât și opinia publică, tocmai pentru că a vrut să ascundă adevărul şi, anume, că această prefinanţare a fost pierdută, urmând a fi returnată Comisiei Europene după emiterea notei de debit (în baza prevederilor Articolului 22a(3) din Regulamentul (UE) nr.1304/2013, amendat de Regulamentul (UE) nr.779/2015). Pe viitor, dacă acest proiect va fi demarat, această sumă trebuie acoperită și suportată de la bugetul de stat al României", a mai zis Ana Birchall.

"Scrie sau nu scrie, domnule ministru Ghinea, în corespondenţa cu Comisia Europeană pe care o invocați, că aceşti bani vor fi returnaţi de către ţara noastră după emiterea notei de debit? De ce ați evitat să publicați și această informație pe pagina dumneavoastră de facebook? În ciuda eforturilor manipulative ale dumneavoastră de a ascunde adevărul, dați dovadă că nici măcar nu cunoașteți regulamentele în baza cărora funcționează Ministerul Fondurilor Europene. Așa că eu vă recomand să citiți cu atenție aceste regulamente, precum și răspunsul Comisiei Europene care arată cât se poate clar că, în cazul în care un stat membru nu trimite cereri de plată care să acopere minim 50% din prefinanţarea acordată pentru Iniţiativa privind ocupare forţei de muncă în rândul tinerilor / Garanţia pentru tineri, prefinanţarea primită trebuie returnată integral. Astfel, în cazul României, cererile de plată "nu au putut fi trimise pentru că procesul de desemnare a autorităților pentru Programul Operațional Capital Uman, finanțat prin Fondul Social European, nu a fost încă finalizat. Ca atare, Comisia Europeană a notificat România cu privire la recuperarea sumei de 30,208,379.28 EUR". Este exclusiv o problemă de timp și de o procedură birocratică internă a Comisiei Europene până când se va emite această notă de debit prin care suma de 30,208,379.28 de euro va fi luată din conturile României, lucru confirmat inclusiv de către Ministerul Finanțelor Publice din România în răspunsul adresat Comisiei pentru afaceri europene (adresa MFP nr.797/20.07.2016)", a mai zis președintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor.

Provocare pentru ministrul Ghinea

"Îl provoc pe domnul Ghinea să justifice fără minciună și manipulare faptul că a avut România în cont suma de 30,208,379.28 de euro, pe care nu a folosit-o, iar dacă va dori să demareze ulterior acest proiect, banii vor trebui suportați din bugetul statului, riscând să pună presiune pe bugetul României? Astfel de sume importante, cum sunt cele 30,208,379.28 de euro, parte din cele 1,5 miliarde de euro care stau în conturile Băncii Naționale, cu dobândă negativă (asta înseamnă că statul român plătește Băncii Naționale o sumă de bani pentru a ține în cont suma de 1,5 miliarde de euro) ar trebui să fie cheltuite demarând proiecte europene, nu pierdute pentru ca ulterior să fie suportate de la bugetul de stat.

Oricât ați dori dumneavoastră să manipulați și să mințiți românii, invocând haina de tehnocrat, adevărul este unul singur, domnule Ghinea, și anume că această sumă avansată cu titlul de prefinanțare, în valoare de 30,208,379.28 de euro, a fost pierdută de România în temeiul aplicării prevederilor Articolului 22a(3) din Regulamentul (UE) nr.1304/2013, amendat de Regulamentul (UE) nr.779/2015, pe care ar fi trebuit să le cunoașteți, domnule ministru Ghinea, dacă ați fi dat dovadă de un minim profesionalism.

I se cere demisia

Vă somez şi vă solicit, domnule ministru Ghinea, ca atunci când se va emite nota de debit prin care această sumă va fi returnată CE, să aveți decența să vă dați demisia. Gata cu gargara şi cu manipularea publică, domnule ministru Ghinea! Când va veni nota de debit şi aceşti bani vor fi retraşi României, vă veţi da demisia? Aveţi acest minim respect faţă de români, că de onoare nu mai poate fi vorba...

Aşa cum am spus şi în cadrul audierii și ulterior, orice suspiciuni de neregularităţi si de nerespectare a legii trebuie aduse la cunoștința organelor competente pentru a le lămuri. Ar trebui să știți, domnule ministru, că, legal, Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaților nu are atribuții de comisie de anchetă", mai a declarat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, Ana Birchall.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel