Sulfina Barbu: Legea salarizării- discriminare între domeniul public și privat

sulfina barbu
sulfina barbu

PSD pune în sarcina viitorului guvern creşterea salariilor, recunoscând că nu este capabil să susţină o creştere economică sustenabilă până în 2020, susține vicepreședintele PNL Sulfina Barbu.

"Analizând proiectul legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propus de Guvernul PSD-ALDE, am constatat mai multe probleme tehnice. Salariul minim brut în anul 2022, ultimul an de creşteri salariale, are valoarea de 2.500 de lei. Dar, în conformitate cu programul de guvernare al majorităţii avem următoarea evoluţie a salariului minim brut, cât sunt ei la guvernare: 1.450 - în 2017, 1.550 - în 2018 , 1.650 - în 2019 şi 1.750 - în anul 2020. Rezultă că principala sarcină privind creşterea salariilor rămâne pentru anii 2021 şi 2022, cu o sumă de 750 de lei, adică 375 de lei per an. PSD pune în sarcina viitorului guvern creşterea salariilor, recunoscând că nu este capabil să susţină o creştere economică sustenabilă în perioada de guvernare, până în anul 2020", a explicat Sulfina Barbu, într-o conferinţă de presă. 

Ea a susţinut că este necesar ca în legea salarizării unitare să fie introdus un mecanism pentru salariul minim brut în funcţie de productivitatea muncii şi în funcţie de rata inflaţiei. 

"PSD introduce, prin acest proiect, o discriminare între domeniul public şi domeniul privat. Şi mă refer la un articol din legea salarizării prin care se elimină tichetele de masă acordate astăzi în sistemul public şi înlocuirea lor cu acordarea indemnizaţiilor anuale de hrană, la nivel de două salarii de bază minim brute pe ţară. Este o discriminare între domeniul public şi cel privat. În al doilea rând, trebuie să analizăm în ce măsură o astfel de prevedere este şi constituţională", a arătat vicepreşedintele PNL. 

Sulfina Barbu a mai spus că în proiectul legii salarizării ar trebui prevăzut ca posturile care se vacantează prin pensionare să fie transformate în posturi de nivel inferior, în posturi de debutanţi, pentru a putea intra şi tineri în sistemul public. 

"Ca o concluzie generală, avansarea în carieră, formarea profesională, dar şi experienţa deţinută trebuie să fie recunoscute ca elemente centrale în construcţia grilelor pentru sistemul public. Acest lucru nu se întâmplă prin acest proiect de lege. PNL va avea consultări în perioada următoare cu federaţiile şi confederaţiile sindicale din domeniu. Vom analiza fiecare articol din lege şi după aceste consultări tehnice vom anunţa ce măsuri luăm în acest domeniu", a punctat Sulfina Barbu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel