Subiect vital pentru România, glumă pentru Comisia Europeană

România nu atrage fonduri europene, se împrumută în schimb de la Bancă Mondială, iar reprezentanța Comisiei Europene în România lansează benzi desenate dedicate fondurilor europene. 

”Împreună cu un grup de oameni am făcut această bandă desenată care dă viaţă, oarecum, unui personaj, Alex, un personaj de poveste, ziarist, reporter, care încearcă să meargă pe teren şi să afle cum a fost cu aceste fonduri în 2007- 2013. De ce? Pentru că a fost prima oară după aderarea României la Uniunea Europeană când s-a văzut în trafic, cum s-ar spune. Până atunci şi-a luat carnetul de conducere în perioada de preaderare, dar în perioada de preaderare avea tot timpul instructorul alături, instructorul eram noi, cei de la Comisia Europeană, care viza fiecare pas. De la hotărârea de a lansa o licitaţie şi până la ultima plată nimic nu mişca fără acordul Comisiei Europene numai că, odată cu 1 ianuarie 2007 instructorul s-a dat jos din maşină şi i-a spus României, ai primit carnetul de conducere, du-te în trafic şi descurcă-te cât mai bine pentru a ajunge la destinaţie. Chiar la destinaţie România nu a ajuns, destinaţia era la 100% absorbţie, ca şi premiu de consolare, foarte puţine state membre ajung la destinaţie. Nu este uşor să găseşti calea de mijloc între a te asigura că nu se fraudează fondurile europene, care sunt bani publici, din buzunarul nostru al tuturor, şi în acelaşi timp să nu blochezi accesul la fonduri europene pentru oamenii cu idei bune”, a spus şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea.

[citeste si]

În vreme de Guvernul tehnocrat consideră că banii împrumutați de la Banca Mondială sunt mai buni decât cei de la Uniunea Europeană, România își face benzi desenate, așa cum au fost expuse, în sperața unei absorbți de 100%. 

”Uneori este dificil să mai ai încredere în aceste fonduri, pentru că s-a creat impresia că este atât de greu şi că numai cei cu pile sau care au extra expertiză pot să primească fonduri europene. Noi ştim că nu este aşa. Tot timpul când merg în ţară vizitez proiecte finanţate cu fonduri europene, mă întâlnesc cu oameni extraordinari. Aşa s-a născut această bandă desenată 'Păţanii, poveţe, proiecte îndrăzneţe' şi ce a fost important pentru noi a fost să ne uităm cu înţelepciune şi în mod constructiv la experienţa acestei prime perioade de finanţare şi să învăţăm din ea”, a mai precizat Cristea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel