Social-democratul Mihai Sturzu susţine, în replică la acuzaţiile Elenei Băsescu, că nu are vreun contract cu TVR şi spune că "EBA stă prost nu numai cu limba română, ci şi cu adevărul, minte cu o neruşinare demnă de numele pe care îl poartă".
"Am observat astăzi că doamna EBA stă prost nu numai cu limba română, ci şi cu adevărul. Minte cu o neruşinare demnă de numele pe care îl poartă şi de partidul din care face parte ", susţine Sturzu, făcând referire la faptul că acesta ar primi de la TVR 140.000 de euro.
El precizează faptul că nu are o emisiune la TVR, însă foştii săi colegi trupa Hi-Q "prezintă emsiunea «În Ţara Minunilor», la TVR 2, în fiecare joi seară".
"Mă duc (din când în când) la emisiune şi mai cânt cu ei sau mai stau de vorbă cu un invitat tocmai pentru ca presa tabloidă să nu scrie că trupa Hi-Q s-a destrămat. Sunt alături de colegii mei din loialitate faţă de ei şi din respect pentru fanii trupei Hi-Q (...) Neavând contract cu TVR-ul, habar nu aveam despre ce sumă e vorba şi m-am mirat şi eu când am văzut 140.000 de euro. L-am întrebat pe Florin câţi bani primesc pentru emisune. Fiţi atenţi: Dana şi Florin (prezentatori), trei muzicieni instrumentişti (bandul emisiunii), un sunetist şi doi tehnicieni plus echipamentul de sonorizare = 2.600 euro/editie. În total, opt oameni", susţine deputatul PSD într-o postare pe Facebook.
Ce a scris Elena Băsescu pe blog
Europarlamentarul PDL Elena Băsescu acuză TVR că a renunţat, în numele austerităţii, la transmiterea meciurilor de fotbal ale echipei naţionale, dar are fonduri suficiente pentru "cântăreţii PSD", ea menţionând că deputatul Mihai Sturzu va fi plătit cu 140.000 de euro pentru a realiza o emisiune.
"Toată lumea ştie că TVR se află într-un impas financiar îngrozitor sub înalt patronajul lui Claudiu Săftoiu. Se fac disponibilizări şi se renunţă la emisiuni consacrate care aduceau un minimum de rating: totul în sprijinul ideii de a «repune pe picioare» televiziunea publică. În numele austerităţii televizuale, s-a renunţat chiar şi la transmiterea meciurilor de fotbal ale echipei naţionale", notează, pe blog, Elena Băsescu.
Europarlamentarul PDL susţine că, în timp ce pentru programele importante nu se găsesc bani, sunt "fonduri suficiente pentru cântăreţii PSD". Astfel, Mihai Sturzu, "un artist de renume mondial ajuns în fruntea Tineretului Social Democrat la recomandarea aceluiaşi Victor Ponta, va avea o emisiune la postul public pentru care va fi remunerat cu 140.000 de euro. Aţi citit bine: un deputat PSD primeşte bani de la TVR ca să facă o emisiune de televiziune! Şi banii nu sunt deloc puţini: vreo 10.000 de euro pe emisiune. Ceea ce-l transformă, brusc, într-unul dintre cei mai bine plătiţi prezentatori din România", mai notează Elena Băsescu.
În opinia fiicei preşedintelui, acest lucru se întâmplă "pentru că în fruntea televiziunii publice avem un meloman cu prenume predestinat: Elvis".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu