Studiu incredibil, dar adevărat. Parazitul care provoacă toxoplasmoza, cheia succesului în afaceri

Steluța Indrei / 27 iul 2018 / 11:09 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Un studiu cât se poate de serios ajunge la o concluzie surprinzătoare. Prezența în organism a parazitului responsabil de toxoplasmoză favorizează un comportament ambițios care sporește succesul în afaceri. 

Toxoplasma gondii, parazitul care provoacă toxoplasmoza, se corelează cu un spirit antreprenorial crescut, comportament ambițios și asumarea de riscuri în afaceri, potrivit unui studiu publicat în revista Proceedings Royal Society. Cercetarea efectuată pe 1.500 de studenți arată că purtătorii parazitului Toxoplasma gondii (T. gondii) sunt înclinați către afaceri. 

Toxoplasmoza, studiu

„Utilizând un test pe baza probelor de salivă, am constatat că studenții care au ieșit pozitivi la Toxoplasma gondii aveau de 1,4 ori mai multe șanse de a fi buni în afaceri și de 1,7 ori mai multe șanse de a-și pune în valoare spiritul antreprenorial”, precizează un comunicat al echipei formate din cercetători englezi, americani, germani, spanioli, norvegieni și chinezi. 

Această corelație pozitivă între toxoplasmoză și comportamentul antreprenorial a fost testată de asemenea în cadrul unui eveniment în domeniul afacerilor. Și în această situație, s-a confirmat: oamenii de afaceri purtători ai parazitului au reușit mai bine în dezvoltarea întreprinderii lor. 

Toxoplasma gondii, un parazit care alungă frica de eșec

Într-o altă etapă a studiului au fost analizate date provenind din 42 de țări. În țările unde prevalența toxoplasmozei este ridicată, frica de eșec - o barieră în crearea unei afaceri - este mai puțin prezentă. Autorii studiului interpretează această concluzie prin faptul că parazitul favorizează un spirit de aventură în parcursul profesional. „Toxoplasma gondii poate reduce frica rațională în antreprenoriat”, a declarat Stuff Stefanie Johnson, coordonatorul studiului. 

Ce este toxoplasmoza?

Toxoplasmoza este o infecție care apare prin contaminarea cu parazitul Toxoplasma gondii. În cele mai multe cazuri, această infecție este asimptomatică și poate fi ținută sub control de sistemul imunitar. Contaminarea se face prin: consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic, consumul de apă contaminată, expunerea la excremente de pisică. 

Toxoplasmoza reprezintă un pericol pentru femeile însărcinate și nou-născuți, infecția fiind asociată cu risc de malformații congenitale, avort spontan, naștere prematură. De aceea, testul pentru depistarea parazitului Toxoplasma gondii este recomandat tuturor femeile care doresc să devină mame, ideal înainte de sarcină. 



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25