EXCLUSIV  Studiu de fezabilitate, desenat din birou. Dejescu, TRAMECO, exemplul care arată ce se află în spatele blocajelor din infrastructură: Nu s-a uitat nici pe Google Maps

Sursă foto: Pexels (Element5 Digital)
Sursă foto: Pexels (Element5 Digital)

În cadrul dezbaterii pe tema infrastructurii, Marius Dejescu, director general al TRAMECO SA, a dat un exemplu elocvent pentru domeniul său: proiect făcut din birou. 

”Sunteți vechi în acest sector, ați făcut multe proiecte importante, cunosc istoricul din acest punct de vedere al companiei pe care o conduceți. De ce credeți, din poziția antreprenorului, că nu reușim să realizăm marile proiecte de infrastructură. Mă refer pe toate zonele: rutier, feroviar, fluvial, aerian. Unde ne blocăm? Doamna Vălean vorbea despre incapacitatea administrativă. Aproape toți cei care au fost miniștri și au fost prezenți în dezbaterea noastră ne-au spus același lucru: faptul că nu avem capacitatea administrativă și că aceste instituții ale statului sunt populate de neprofesioniști. Cum se vede din zona dumneavoastră?”, a ridicat problema jurnalista Elena Cristian (DCBusiness.ro). 

Studiul de fezabilitate nu era conform cu realitatea

”Așa este, am ascultat și eu ce au spus antevorbitorii și sunt câteva lucruri cu siguranță pe care le împărtășim și noi și mi-aș permite să le detaliez mai mult. Una dintre cele mai importante, dacă nu cea mai importantă problemă pe care am constatat-o este calitatea documentațiilor de atribuire la marile proiecte și nu numai. Sunt situații în care toate aceste studii de fezabilitate, proiecte tehnice, studii geo și așa mai departe sunt făcute cu foarte mulți ani înainte și mai mult decât atât, sunt făcute din birou. 

Am un caz concret în care chiar de la compania noastră, am avut un proiect în care de la licitație ni s-au prezentat niște planșe cu clădirea existentă în formă de dreptunghi, iar prin simpla accesare prin Google Maps putea fi observat că acea clădire existentă este în formă de T. Vă dați seama că pe baza acelei documentații noi a trebuit să facem o ofertă cu ceea ce ar fi trebuit să reparăm, cu ceea ce trebuia să construim nou, în condițiile în care acel proiectant de studiu de fezabilitate, mă gândesc, nici măcar nu a fost sau nu s-a uitat la un click distanță, să vadă cum arată acea casă. Partea aceasta de documentație este foarte, foarte delicată”, a spus Marius Dejescu, director general TRAMECO SA. 

Citește și: Dejescu, director TRAMECO: Formula de compensare a costurilor materialelor de construcții nu acoperă tot

Urmărește dezbaterea integrală AICI: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel