STS ar putea trece sub control parlamentar

Victor Ponta a declarat, luni, că Uniunea Social Democrată susţine ideea deputatului Varujan Pambuccian ca Serviciul de Telecomunicaţii Speciale să treacă sub control parlamentar.

"Am avut o discuţie la iniţiativa liderului de grup, domnul Pambuccian, într-un domeniu pe care îl cunoaşte foarte bine şi în care poate da sfaturi bune, şi anume cel al telecomunicaţiilor. Domnul Pambuccian mi-a propus în numele grupului ca la proiectul de lege privind STS să încercăm să găsim în Parlament o formulă chiar mai bună decât cea propusă de Guvern, şi anume serviciul 112 care peste tot în Europa este la Ministerul de Interne să treacă la Ministerul de Interne, iar STS să fie sub control parlamentar. Din punctul de vedere al Uniunii Social Democrate, pentru că ştiam de acest proiect şi l-am discutat astăzi şi cu ceilalţi colegi, cred că o idee chiar mai bună decât a Guvernului şi împreună, în Parlament, vom încerca să mergem pe această formulă", a spus Ponta la finalul unei întâlniri cu grupul parlamentar al reprezentanţilor minorităţilor naţionale.

Premierul a precizat că îi va consulta şi pe liberali, dar şi pe reprezentanţii celorlalte grupuri parlamentare în legătură cu această propunere, astfel încât soluţia să fie una europeană şi cât mai puţin disputată politic.

 "Legat de 112 este o soluţie absolut europeană (...), iar legat de un serviciu ca STS, la fel ca SRI, la fel ca SIE, sub control parlamentar în mod sigur e modul de organizare care să asigure cât mai multă imparţialitate şi transparenţă. (...) Domnul Pambuccian mi-a spus că va lucra împreună cu ceilalţi parlamentari de profil la amendamente la proiectul de lege al Guvernului şi am spus că grupurile noastre parlamentare susţin o modificare a proiectului în acest sens", a adăugat Ponta.

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel