Strategie pentru revenirea lui Ponta. Chirieac și Ciutacu, opinii

Victor Ponta revine în politica la nivel înalt, printr-o strategie în mai mulți pași. Planul ajunge până la alegerile din toamnă și la desemnarea unui nou premier, a relatat România TV. Europarlamentarul Norica Nicolai, jurnalistul Victor Ciutacu și analistul politic Bogdan Chirieac au comentat în legătură cu acest subiect, joi, în platoul sursei citate.

Fostul premier Victor Ponta și liderul PSD, Liviu Dragnea, au mers, joi, în tandem la lansarea candidaților PSD. În timp ce Liviu Dragnea a vorbit despre premierul pe care-l va da PSD, dacă va câștiga alegerile din toamnă, unul care va putea fi greu refuzat de către președintele Iohannis și care să ducă mai departe creșterea economică a României, fostul prim-ministru a menționat că a avut funcții publice și clar va mai avea și altele. Aceste declarații pot fi interpretate că primii pași pentru revenirea lui Victor Ponta în prim-planul politicii sunt deja în desfășurare.

O altă etapă a acestei strategii ar putea fi săptămâna viitoare, când ar urma preluarea conducerii Camerei Deputaților de către Victor Ponta, după revocarea lui Valeriu Zgonea.

Ce spune Bogdan Chirieac

Întrebat în cadrul emisiunii dacă urmează ca Victor Ponta să devină mai întâi președinte al Camerei Deputaților și apoi din nou premier după alegerile din toamnă, analistul politic Bogdan Chirieac a comentat: "După cum merg lucrurile astăzi, categoric așa se întâmplă. Dl Victor Ponta ajunge președinte al Camerei Deputaților - aici sunt convins că partidul și în general atmosfera generală au anumite aștepări de la el, așteptări legate de întărirea drepturilor și libertăților cetățenilor - și, în funcție de acest lucru, pe fondul slăbiciunii fără precedent al PNL-ului, se poate estima că PSD va avea o victorie importantă în această toamnă. Rămâne de văzut, desigur, dacă președintele Iohannis va desemna un prim-ministru de la PSD. Cu siguranță PSD nu va lua 50% din numărul de parlamentari", a declarat Bogdan Chirieac.

Norica Nicolai: Victor Ponta, potrivit pentru campanie

Totodată, europarlamentarul Norica Nicolai consideră că Victor Ponta este potrivit pentru campanie electorală, având în vedere lipsa de performanță a actualului guvern tehnocrat, însă sunt câteva variabile care trebuie luate în calcul.

"Unul din ele este dosarul d-lui Ponta. În al doilea rând, cu siguranță Iohannis nu este Băsescu. Probabil va respecta decizia votului din noiembrie, dar e posibil să asistăm la o alianță electorală care cu siguranță va câștiga alegerile și din care, cu siguranță, va face parte PSD și atunci președintele Iohannis nu va putea refuza nimic", a spus Norica Nicolai, întrebată dacă este potrivit Victor Ponta pentru campanie.

Victor Ciutacu: Ponta s-ar putea să aibă necazul cel mare dacă mai insistă mult cu dorința de mărire politică

Pe de altă parte, în opinia jurnalistului Victor Ciutacu, faptul că Liviu Dragnea și Victor Ponta merg împreună în campanie reprezintă o reparație a ceea ce s-a stricat la momentul tragediei Colectiv. 

"Povestea asta nu ar fi trebuit să existe. Ponta și cu Dragnea trebuia să meargă împreună încă de când Dragnea i-a dat vânt pe scări lui Ponta și l-a întrebat de ce fuge la momentul tragediei de la Colectiv. Ei nu fac acum altceva decât să repare ce s-a stricat la momentul respectiv în mecanismul unui partid care este deocamdată cel mai puternic și cel mai stabil din România. Politic vorbind, poate fi bine pentru Ponta, însă până la punctul când deranjează statul de dreptul, pentru că atunci când unul scoate capul și încearcă să sfideze o decizie la nivel înalt, brusc i se mai descoperă un dosar penal sau un abuz în serviciu. Ponta s-ar putea să aibă necazul cel mare dacă mai insistă mult cu dorința de mărire politică", a declarat Ciutacu întrebat dacă e bine pentru Ponta că pleacă în campanie electorală cu Dragnea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel