STENOGRAME Băsescu-Blejnar. Vicepreşedinte KMG International: „Implicarea statului a depăşit limitele comercialului"

Stenogramele care relevă discuţiile din 2010 purtate telefonic între preşedintele de atunci al României, Traian Băsescu, şi preşedintele de atunci al Fiscului, Sorin Blejnar - asumate, practic, de acesta din urmă la audierile de vineri, la DIICOT - arată „influenţa autorităţilor într-o dispută care nu mai e doar comercială", a declarat, pentru „Adevărul", Azamat Zhangulov, vicepreşedinte senior al KMG International (fostul Rompetrol Group).

„Autorităţile române nu pot schimba regulile în timpul jocului", a spus Azamat Zhangulov.

„Aceste stenograme nu mai necesită alte explicaţii, conţinutul lor este foarte clar. Dar pentru mine este mai important faptul că demonstrează influenţa autorităţilor într-o chestiune care nu mai este doar o dispută comercială. Autorităţile române încearcă să schimbe regulile în timpul jocului – fapt care nu este posibil. Implicarea statului în această problemă a depăşit limitele comercialului, dar sper că anul acesta nu se va întâmpla la fel", a explicat Azamat Zhangulov, vicepreşedinte senior al KMG International (fostul Rompetrol Group).

„NU AR FI TREBUIT ÎNREGISTRATĂ SAU PUBLICATĂ O ASTFEL DE CONVERSAŢIE"

Azamat Zhangulov a mai comentat că publicarea stenogramelor, însă, nu este una legală sau oficială şi că astfel de informaţii nu ar fi trebuit scurse către presă.
„Dacă mă întrebaţi dacă e normal sau nu, voi spune că nu cred că este, că nu ar fi trebuit înregistrată sau publicată o astfel de conversaţie" a spus acesta, chiar şi în contextul în care faptele demonstrează implicarea fostului şef al statului, Traian Băsescu, în gestionarea celor 54 de milioane plătite de Rompetrol către ANAF.
Vicepreşedintele senior al KMG International a mai adăugat că statul de drept în România nu a fost respectat în această problemă: „Nu poţi să înregistrezi conversaţiile oamenilor fără să ştie asta, dar nici nu poţi să storci companiile de toţi banii pe care-i fac. Nu poţi să acţionezi în aceste moduri."

CUM A REACŢIONAT SORIN BLEJNAR, LA DIICOT

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a dat detalii în faţa procurorilor DIICOT despre ce demersuri a făcut pentru a recupera datoriile pe care compania Rompetrol le-ar fi avut la stat.
El a dat detalii şi despre discuţiile interceptate în care vorbea cu Traian Băsescu despre această temă.
Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, a fost audiat, vineri, la DIICOT, în calitate de martor, în dosarul „Rompetrol 2", în care 14 persoane sunt urmărite penal pentru manipularea pieţei de capital, delapidare, abuz în serviciu, evaziune fiscală şi spălare de bani, printre care şi foştii miniştri Dan Ioan Popescu, Mihai Tănăsescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea.
Potrivit unor surse judiciare, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au vrut să afle de la Sorin Blejnar ce a făcut în calitate de şef al ANAF pentru a recupera creanţele Rompetrol.

citeste si]


Audierea lui Sorin Blejnar readuce în prim-plan mai multe stenograme dintr-un din dosarele în care fostul şef al Fiscului a fost trimis în judecată. Era vorba de mai multe discuţii telefonice pe care Blejnar le-a avut cu Traian Băsescu.
Potrivit unor surse judiciare, citate de stiripesurse.ro, fostul şef al ANAF le-a spus procurorilor că este foarte supărat şi dezamăgit de decizia procurorilor de la DIICOT Braşov, de a ataşa la acel dosar mai multe stenograme ale unor discuţii cu Traian Băsescu.
Sorin Blejnar a deţinut funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din 2009 până la începutul lui 2012.
El a fost condamnat, pe 9 iunie 2016, la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul „Motorina", fiind acuzat de fapte de evaziune fiscală cu produse petroliere. Decizia Curţii de Apel nu este definitivă.

Mai jos puteţi citi stenogramele discuţiilor purtate de Sorin Blejnar cu Traian Băsescu în vara anului 2010.

PRIMA STENOGRAMĂ DATATĂ 2 AUGUST 2010

Sorin Blejnar a contactat un angajat al Administraţiei Prezidenţiale:
Doamnă: Cabinet Preşedintele României, bună ziua!
Sorin Blejnar: Sărut mâna, Blejnar, preşedintele de la ANAF sunt. Trebuia să dau un material pentru domnul Preşedinte şi nu ştiam forma, să-l trimit într-un plic închis, deci fără să-l înregistrez, să-l dau pe mail sau cum? Nu ştiam cum să procedez.
Doamnă: Cum vă este mai uşor. Dacă puteţi să mi-l daţi pe un mail, ar fi mai bine că ajunge imediat la domnul Preşedinte.
Sorin Blejnar: Sau să-l dau direct pe mailul domnului Preşedinte?
Doamnă: Sau să-l daţi direct pe mailul domnului Preşedinte. Sigur. Aveti mailul dânsului, da?
Sorin Blejnar: Da, e cu punct, da?
Doamnă: Nu, făra punct. [...]@presidency.ro
Sorin Blejnar: Am înţeles. Sărut mâna.
Doamnă: La revedere!

A DOUA STENOGRAMĂ, DATATĂ 9 AUGUST 2010

În această stenogramă, preşedintele îi cere lui Blejnar să fie atent la strategia kazahilor care urmau să plătească statului 54 de milioane de euro. „Sorine, ai grijă să nu dăm de belea!", îl avertiza Băsescu pe Blejnar.
Doamnă: Cabinet preşedintele României
Sorin Blejnar: Sărut mâna. De la ANAF. Blejnar. Preşedintele ANAF sunt.
Doamnă: Bună ziua, domnule Blejnar. Vă rog.
Sorin Blejnar: Cu domnul preşedinte aş dori dacă se poate. Sau mai târziu sau când.
Doamnă: Rămâneţi pe telefon. Încerc să văd dacă îmi răspunde.
Sorin Blejnar: Am înţeles
Doamnă: Mulţumesc.

Traian Băsescu: Alo.
Sorin Blejnar: Să trăiţi, domnu preşedinte
Traian Băsescu: Salut Sorine.
Sorin Blejnar: V-am trimis o dată pe mail situaţia aia cu constructorii.
Traian Băsescu: Da. Mă, eu am şi făcut o confuzie că era primul în lista datornicilor Tehnologica şi am zis că e o listă cu constructori. Da nu erau numai constructori acolo.
Sorin Blejnar: Este, este datornic. Dar a început procedura de executare pe el.
Traian Băsescu: Da
Sorin Blejnar: Nu de acuma, e de vreo 2-3 luni
Traian Băsescu: Aha.
Sorin Blejnar: El plăteşte, deci ei în general sunt plătitori buni ăştia. Dar tot timpul sunt cu restanţe datorită faptului că încasează de la CANDNR destul de greu.
Traian Băsescu: Da, da.
Sorin Blejnar: Şi atunci noi am început să facem o altă procedură. Ne-am dus la CANDNR şi i-am făcut terţ poprit.
Traian Băsescu: Îhî
Sorin Blejnar: Dacă o să vă uitaţi acolo pe ce am încasat noi, marea majoritate sunt pe popriri... desigur... adică le tăiem finanţarea, dar îi ţinem aşa, cât de cât sub control
Traian Băsescu: Da, aha
Sorin Blejnar: Subiectul doi
Traian Băsescu: Da
Sorin Blejnar: Am primit o hârtie de la Rompetrol.
Traian Băsescu: Da
Sorin Blejnar: Vineri seară, mâine, urmează să ne facă o plată de 54 de milioane în contul obligaţiunilor ăla pe care le-am emis noi.
Traian Băsescu: Măi, fiţi atenţi că aici intrăm în altă belea. Cred că e un truc
Sorin Blejnar: Ştiu. Asta e opinia mea
Traian Băsescu: Da, e un truc. Da 54 de milioane, exact atât cât statul român să nu mai devină majoritar
Sorin Blejnar: Da, aşa este, aşa este. Şi eu am o decizie a consiliului concurenţei din 2005
Traian Băsescu: Da
Sorin Blejnar: Care spune că o astfel de ipoteză, ca ei să facă o plată parţială, nu va fi luată în calcul. Am vorbit şi cu Bogdan, cu Chiriţoiu, să îmi dea o hârtie în sensul ăsta. Şi să spună că altfel ar fi fost ajutor de stat, atunci în 2004 şi nu aveam voie
Traian Băsescu: Da
Sorin Blejnar: Ca să îi presăm în direcţia să ne plătească tot. Şi eu vreau să le fac acuma o hârtie prin care să le spunem că le mulţumim pt cele 54 de milioane, dar având în vedere toate consideraţiile astea, cu decizia, cu toată istoria cum a fost.
Traian Băsescu: Aha
Sorin Blejnar: Le spun că asta este doar o plată parţială şi că le mulţumim şi sperăm, le indicăm conturile şi spunem că până în 30.09.2010 aşteptăm şi celelalte plăţi să ni le plătească. Altfel, şi le bag asta voalată, le spun că altfel ar fi în ajutor de stat şi trebuie să luăm măsurile legale de sancţionare nu mai ştiu ce.
Traian Băsescu: Mă, sfătuieşte cu jurişii, ca să nu ne trezim că spune păi v-am dat 54 de milioane, deci restul vă dăm acţiuni, dar sunteţi minoritari. Că tot jocul lor ăsta a fost să ne dea ceva, să se delisteze, să îşi facă mărire de capital, să spună da, dar nu mai sunteţi majoritari.
Sorin Blejnar: Mâine este ziua în care noi avem opoziţia la majorarea de capital. Tocmai şi tot mâine este. Nu, jocul lor este ăsta, este evident numai că ştiţi că am încercat cu ministerul justiţiei să modificăm ordonanţa.
Traian Băsescu: Da
Sorin Blejnar: Şi au spus că nu putem, că exidu, curtea de arbitraj internaţional, nu putem în timpul jocului să schimbăm regula
Traian Băsescu: Da
Sorin Blejnar: Şi atunci ne-am dus pe acel memorandum pe două variante, unul negocierea cu ei
Traian Băsescu: Da
Sorin Blejnar: Şi doi, opoziţia asta la majorare. Mâine avem termenul pentru opoziţia la majorare
Traian Băsescu: Da
Sorin Blejnar: Numai că în timpul ăsta lor le curge legea aşa cum este şi ne-au anunţat că... eu cred că îi putem juca un pic cu o hârtiuţă bine gândită, care am vorbit-o deja cu Chiriţoiu... să le spunem că altfel e ajutor de stat şi să intrăm cu ei pe o altă direcţie, pe Comisia Europeană, cu notificare, cu...
Traian Băsescu: Mă, gândiţi-o, nu cumva să ne trezim că spun: băieţi, v-am dat 54 de milioane, deci nu mai puteţi fi majoritari. I-aţi primit.
Sorin Blejnar: Da, am înţeles
Traian Băsescu: Adică, atenţie, că după ce i-ai primit...
Sorin Blejnar: Cu tot respectul, domnule preşedinte, dar pe direcţia asta se va merge. Suntem cam legaţi de mâini şi de picioare. Pt că aşa am făcut legile în 2003 sau când Dumnezeu le-am făcut
Traian Băsescu: Da
Sorin Blejnar: Da, în 2003. deci a fost gândit atuncea, că de aia au făcut-o, pe şmecherie au gândit-o de la început. Da, am înteles, o să încerc să le dau adresă, eu aşa le-am scris adresă, că le mulţumim, dar că înţelegem că e doar o plată parţială, având în vedere decizia consiliului concurenţei şi care la momentul respectiv
Traian Băsescu: Mă, Sorine, nu mă pricep.
Sorin Blejnar: Nu, am înţeles
Traian Băsescu: Nu ştiu, dar aveţi grijă să nu ne trezim în situaţia în care spun, băieţi, v-am dat 54 de milioane, de restul luaţi acţiuni. Sunteţi minoritari, asta e viaţa.
Sorin Blejnar: Din păcate, asta o să fie
Traian Băsescu: Mă, vorbeşte cu ministrul justiţiei. Găsiţi o soluţie să...
Sorin Blejnar: Am înţeles. Bine, domnule preşedinte
Traian Băsescu: Să ne putem valorifica toată creanţa.
Sorin Blejnar: Am înţeles
Traian Băsescu: Bine
Sorin Blejnar: Bine, cu mult respect
Traian Băsescu: La revedere.

A TREIA STENOGRAMĂ 18 AUGUST 2010

Din cea de-a treia convorbire aflăm că Blejnar voia să-i ceară preşedintelui un sfat, dar acesta îl trimite să discute mai întai cu autorităţile care pot lua decizii: premierul şi ministrul de finanţe.
Sorin Blejnar: Domnule preşedinte, aş dori să vorbesc şi eu cu dumneavoastră un minut, două, trei azi, mâine în problema Rompetrol. M-au căutat ăia astăzi şi veneau cu nişte idei şi voiam să mă consult...
Traian Băsescu: Măi, oricum trebuie discutat cu premierul, măi, că n-am eu atribuţiuni. Eu pot să-ţi dau un sfat...
Sorin Blejnar: Pentru un sfat, desigur.
Traian Băsescu: E esenţial să discuţi cu premierul subiectele astea.
Sorin Blejnar: Am înţeles.
Traian Băsescu: Deci discută neapărat cu premierul, cu ministrul de finanţe şi după ce au ei o idee, dacă vreţi o părere şi de la mine, bine, daca nu...
Sorin Blejnar: O părere voiam.
Traian Băsescu: Da, dar întâi discută cu oamenii care pot lua decizii.
Sorin Blejnar: Am înţeles.
Traian Băsescu: Bine, la revedere!
Sorin Blejnar: Bine, la revedere!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel