Stelian Tănase: ce înseamnă pentru Ponta întâlnirea cu Regele Mihai

Politologul Stelian Tănase consideră că participarea premierului Victor Ponta la prânzul regal, în compania Majestății Sale Regele Mihai I, aduce o notă de ”normalitate” într-o țară care nu reușește să se împace cu trecutul său și le oferă importante beneficii premierului și partidului pe care acesta îl conduce, PSD.

Împreună cu alte personalități ale vieții politice, Victor Ponta a fost invitat, joi, la Palatul Elisabeta, unde Regele Mihai și-a sărbătorit ziua aniversară și onomastica.

”Prin acest gest, social-democraţii confirmă că au depăşit schemele bolşevice potrivit căruia regele este o figură anacronică ce trebuie ştearsă nu numai din viaţa publică, ci şi din istorie. În al treilea rând, este un cîştig pentru Victor Ponta. Întîlnirea cu Regele Mihai este întotdeauna un prilej de reflecţie, putem presupune că şi tînărul premier va fi marcat de prezenţa demnă şi liniştitoare a Majestăţii Sale. Speră că Victor Ponta se va abţine să tragă foloase propagandistice din această întîlnire”, scrie jurnalistul pe blogul său.

Stelian Tănase consideră că întrevederea premierului cu Majestatea Sa este una de bun augur, dar nu exclude posibilitatea ca Victor Ponta să exerseze o strategie de PR, încercând să profite de trendul ascendent al monarhiei și de respectabilitatea pe care o conferă Coroana.

Chiar dacă această ipoteză ar fi adevărată, ”nu are importanță”. ”Important este că premierul s-a întîlnit cu Regele şi a vrut să se ştie despre asta. Spre deosebire de momentul ratat cînd Traian Băsescu, ranchiunos, şi Emil Boc au refuzat să fie prezenţi la discursul istoric al Regelui în Parlament la 25 octombrie 2011, cînd împlinea 90 de ani, Victor Ponta vrea să se asocieze monarhiei. Şi bine face”, arată Tănase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel