€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Steaua - Dinamo 5-2: „Câinii”, umiliți în semifinala Cupei

93599100_94575800
 

Steaua și Dinamo s-au întâlnit joi, pe Arena Națională, în turul din semifinala Cupei României, iar „roș-albaștrii” le-au administrat o adevărată lecție de fotbal...

Latovlevici a deschis balul pentru „roș-albaștri”, în minutul 22, când a marcat cel mai frumos gol al partidei. Fundașul-stânga l-a lobat superb pe Bălgrădean și a trimis mingea în plasă.

Dinamo a dat semne de revenire zece minute mai târziu, când a restabilit egalitatea prin Rotariu, după o bâlbâială în careul lui Tătărușanu.

Finalul primei părți i-a aparținut însă Stelei, care a marcat de trei ori în nici zece minute. Varela și-a readus echipa în avantaj, în minutul 39, cu o execuție spectaculoasă din careu. În minutul 43, Chipciu a șutat de la distanță, iar mingea deviată de Grigore l-a păcălit pe Bălgrădean și a poposit în plasă. La ultima fază a reprizei, Tănase și Adi Popa au realizat un contraatac școală, încheiat cu golul decarului stelit, lăsat singur cu poarta goală de mijlocașul dreapta, după o acțiune superbă a acestuia. 4-1 la pauză, iar deznodământul meciului era clar.

În repriza a doua „roș-albaștrii” au ieșit relaxați de la cabine, iar Lazăr a făcut 4-2, la opt minute de la reluare. Elevii lui Reghecampf au pus din nou stăpânire pe joc, iar Keșeru a recidivat după golul din campionat marcat „câinilor” și a stabilit scorul final în minutul 78. 5-2, iar Steaua pornește din postura de favorită certă pentru manșa secundă.

Returul semifinalei din Cupa României se va juca peste trei săptămâni, tot pe Arena Națională, cu Dinamo gazdă.

Echipe de start

Steaua: Tătăruşanu – Varela, Szukala, Gardoş, Latovlevici – Pintilii (cpt), Sânmărtean – Ad. Popa, N. Stanciu, Tănase – Chipciu. Rezerve: Fl. Niţă – Prepeliţă, Pîrvulescu, Piovaccari, Keşeru, M. Răduţ, G. Iancu

Antrenor: Laurenţiu Reghecampf

Dinamo: Bălgrădean – Rus, Durimel, D. Grigore (cpt), Grecu – Bărboianu, Boubacar, Elton – V. Lazăr, Ţucudean, D. Rotariu. Rezerve: Naumovski – S. Filip, Ad. Popa, I. Şerban, D. Buia, Bilinski, J. Thomas

Antrenor: Flavius Stoican

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close