START-UP NATION 2018. Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, detalii despre startul programului

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Radu Oprea, consideră că aprilie, lună avansată de predecesorul său pentru începerea înscrierii în Start-Up Nation 2018, este "prea aproape" pentru a se putea aduce la cunoştinţa tuturor celor interesaţi ceea ce şi-au propus autorităţile, el apreciind că este important să mai fie făcut un program de pregătire a celor care intră în contact cu aplicantul. 

"Daţi-mi voie să încheiem mai întâi consultările şi dezbaterile. Nu ar fi onest faţă de ceilalţi cu care nu am apucat încă să discutăm să ne antepronunţăm şi să lansăm o dată. Mâine (sâmbătă -n.r.), vom fi la Constanţa deja gata şi cu graficul de timp, pentru că eu am cerut ca lansarea programului să aibă date foarte clare, cu o foarte bună dezbatere şi cu o foarte bună explicare a noului Start-Up Nation către toţi cei care pot fi interesaţi. Aprilie cred că este, ca opinie personală în acest moment, prea aproape pentru a putea comunica foarte bine tot ceea ce ne-am propus să aducem la cunoştinţa celor interesaţi. Vrem să venim cu ghidul de bună practică. Cred că este important să mai facem un program de pregătire a celor care intră în contact cu aplicantul. Vorbim de consultanţi, de personalul din băncile partenere", a declarat vineri, la Alba Iulia, ministrul pentru Mediul de Afaceri, întrebat dacă înscrierile vor debuta în aprilie, aşa cum anunţase predecesorul său, Ilan Laufer. 

Numărul aplicanților, mult mai mare 

Radu Oprea a apreciat că anul acesta numărul aplicanţilor va fi mai mare. "Cred că va fi aproape dublu faţă de numărul solicitărilor de anul trecut", a spus acesta. 

Ministrul a menţionat că a fost o perioadă de consultări şi de discuţii cu toţi cei care sunt implicaţi, de la beneficiarii programului Start-Up Nation la consultanţi, la băncile partenere, astfel încât atunci când va fi lansat "să se vadă că s-a învăţat ceva" din 2017. 

"Am lansat câteva principii la Consiliul Consultativ de Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, în care am spus că ne dorim simplificare şi uniformizare. Simplificare în ceea ce priveşte felul în care poţi aplica, uniformizare şi transparenţă în luarea deciziilor", a declarat Oprea.

Ghiduri pentru Start-Up Nation  

Ministrul a adăugat că, împreună cu băncile partenere, vor fi publicate ghiduri de bună practică, astfel încât felul în care se abordează Start-Up Nation să fie unitar şi să aibă acelaşi conţinut. "Acelaşi lucru este valabil şi pentru agenţiile regionale. Am constatat că deciziile şi felul în care evaluau nu erau la fel în toate agenţiile regionale şi atunci credem că este foarte important ca acel care aplică în 2018 să ştie exact ce trebuie să facă pas cu pas, foarte clar, cu termene, perioade, în cât timp va ajunge la finanţare şi care sunt paşii de urmat", a declarat demnitarul. 

Radu Oprea a punctat că simplificare înseamnă ca partea de plan de afaceri să fie foarte uşor de realizat, ca cerinţele care sunt legate de proiecţii financiare şi care nu erau unitare în diversele regiuni ale ţării să fie uniformizate. "Să fie lucrurile foarte simple, pentru că, de fapt, Start-Up-ul se referă la debut, la partea de trezire a spiritului antreprenorial şi la partea de şansă, şansa de a putea să devii antreprenor, şansa de a putea să îţi iei destinul în propriile mâini şi de a avea o afacere de succes într-o zi", a spus acesta. 

Ministrul a precizat că temele care sunt foarte clare sunt legate de partea de activitate care urmează să fie desfăşurată, respectiv acele trei activităţi care sunt cele cu un punctaj mai mare - producţie, servicii creative şi IT. "Şi, de asemenea, constrângerea legată de a avea două locuri de muncă pe o perioadă de trei ani. Pornind de aici, restul lucrurilor care au fost adăugate în plus să devină mult mai simple şi să devină mult mai clare", a spus oficialul. 

Plățile pentru anul trecut, aproape complet efectuate 

Referindu-se la Start-Up Nation 2017, Radu Oprea a spus că în prezent sunt în jur de 1.200 de plăţi deja efectuate, din 1.444. 

"Suntem în grafic cu plăţile, ultima dată de depunere a cererilor de plată este 26 septembrie, ultima dată pentru plată pe programul 2017 decembrie 2018. Au fost câteva lucruri pe care le-am constatat că ar fi în neregulă la un moment dat, însă au fost rezolvate. (...). Suntem în graficul de plăţi normale pentru cei care au depus cererea de plată şi inspecţia în teren", a susţinut ministrul pentru Mediul de Afaceri. 

Programul Start-Up Nation a debutat odată cu aprobarea, în ianuarie 2017, a unei Ordonanţe de urgenţă pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii. Prin program se acordă ajutor de minimis de până la 200.000 lei pentru un beneficiar, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, unui număr maxim estimat de 10.000 de întreprinderi mici şi mijlocii.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel