Reuniunea USL de la Murighiol a stabilit coordonetele principale ale campaniei, dar şi distribuirea colegiilor. Pe lângă negocierile pe tema parităţii au fost stabilite şi locurile pentru nou veniţii în USL. Jurnalistul Sorin Roşca Stănescu sau partidele ecologiste care au intrat în USL au primit locuri eligibile pentru alegerile din 9 decembrie.
Remus Cernea, consilierul premierului Victor Ponta, va primi un colegiu în judeţul Hunedoara, el urmând să reprezinte în noul Legislativ mişcarea ecologistă. După câte se pare, ecologiştii ar fi primit din partea PSD mai multe colegii, nu numai pe cel al lui Cernea.
Pe lista candidaţilor apare, în dreptul PNL, şi Sorin Roşca Stănescu. El va fi noul candidat pentru un post de senator, în locul lui Teodor Meleşcanu, în colegiul deţinut de acesta în Prahova.
Un alt nume nou pe lista USL este Lavinia Şandru. Vicepreşedintele UNPR va candida în colegiul lui Culiţă Tărâţă, la Neamţ, fostul deputat fiind ales preşedinte al CJ Neamţ.
O surpriză ar putea apărea în ceea ce priveşte candidatul din colegiul 8 din Prahova – Mizil – deţinut de fostul premier Adrian Năstase. Potrivit unor surse din PSD, a existat o discuţie în partid privind o eventuală candidatură a lui Andrei Năstase, fiul lui Adrian Năstase, în colegiul din Mizil, rămânând de văzut dacă acest lucru se va şi întâmpla, mai ales că acesta a fost sfătuit de tatăl său să nu se implice în politică.
Fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, este unul dintre cei care îşi vor menţine colegiul. Geoană va candida pentru un post de senator în colegiul Dăbuleni-Segarcea-Bechet, urmând să se decidă şi forma candidaturii: independent susţinut de USL sau candidat USL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu