SRS, dialog cu Iohannis: Prefer să mă sui cu picioarele pe dumneavoastră!

Sorin Roșca Stănescu a avut o discuție sinceră cu președintele Klaus Iohannis pe care a povestit-o, vineri seara, la Antena 3, în emisiunea Exces de Putere. 

Sorin Roșca Stănescu a declarat că a încercat să îl determine pe Klaus Iohannis să scoată "schelet cu schelet din dulap" înainte de a ajunge la Cotroceni. Klaus Iohannis a dat asigurări în fața partidului că nu există probleme. 

"Simțeam nevoioa să le rezolvăm"

"Când a aterizat președinte PNL Klaus Iohannis și puțin mai târziu, când a fost desemnat candidat prezidențial, făceam parte din conducerea partidului și făceam parte din staful său electoral. Și în această dublă calitate, l-am rugat insistent și între patru ochi, dar și în fața stafului de campanie, să accepte să scoată schelet cu schelet din dulap și să vedem despre ce este vorba înainte de a intra în campania electorală. Chiar m-am exprimat în felul următor: 'Decât să ne trezim într-o situație imposibilă, prefer să mă sui cu picioarele pe dumneavoastră, cu microfonul în mână, să vă înregistrez, să vă pun întrebări și să ne uităm împreună să vedem cum răspundeți la diverse provocări'. Mi-a dat tot timpul asigurări, dar deja în spațiul public plutea o serie întreagă de suspiciuni și simțeam nevoia să le rezolvăm pentru a nu se ajunge, iată, în situația în care ne aflăm astăzi când un președinte care pare că nu are proprietatea termenilor (...) se află într-o situație imposibilă". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel