Split TVA. Vot reluat după blocajul de luni

Marţi, 5 decembrie, Comisia de buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor ar putea relua votul asupra raportului Ordonanţei de Urgenţă privind plata defalcată a TVA.

Luni, împotriva unui raport de admitere au votat reprezentanţii PNL, USR şi minorităţi, în timp ce în favoarea lui au fost membrii PSD.

Preşedintele comisiei, Viorel Ştefan, a precizat că este o situaţie de blocaj şi a programat o nouă şedinţă pentru marţi.

Membrii comisiei au dezbătut timp de 2 zile proiectul de lege de aprobare a Ordonanţei de urgenţă privind plata defalcată a TVA, introducând mai multe amendamente.

La dezbaterile pe articole, deputaţii din comisie au decis la articolul 2 menţinerea modificărilor aduse de Senat Ordonanţei de urgenţă 23/2017 privind plata defalcată a TVA, în sensul ca această măsura să fie obligatorie doar pentru companiile care au datorii la plata acestei taxe sau se află în insolvenţă, însă au mărit plafoanele datoriilor de la care companiile intră în acest sistem. Astfel, faţă de varianta adoptată de Senat, deputaţii din comisie au mărit de zece ori plafoanele datoriilor la plata TVA începând de la care contribuabilii vor intra în sistemul split TVA.

Potrivit noilor reglementări adoptate la articolul 2, 'au obligaţia să deschidă şi să utilizeze cel puţin un cont de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul Fiscal, pentru încasarea şi plata TVA şi instituţiile publice înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul Fiscal, pentru încasarea TVA, care se află în cel puţin una din următoarele situaţii: a) la 31 decembrie 2017 înregistrează obligaţii fiscale restante reprezentând TVA, cu excepţia celor pentru care s-a obţinut eşalonarea la plată, în cuantum mai mare de: 15.000 lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor, dacă aceste obligaţii nu sunt achitate până la 31 ianuarie 2018; b) începând cu 1 ianuarie 2018 înregistrează obligaţii fiscale restante reprezentând TVA mai vechi de 60 de zile de la scadenţă, cu excepţia celor pentru care s-a obţinut eşalonarea la plată, în cuantum mai mare de: 15.000 lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei în cazul restul contribuabililor; c) se află sub incidenţa legislaţiei naţionale privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă', notează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel