Spitalul de Urgenţă Bucureşti va avea heliport. Beneficii pentru pacienți

Ema Apostu / 25 iul 2019 / 12:48 Salveaza PDF Comentarii
Imagine cu rol ilustrativ
Descriere foto: Imagine cu rol ilustrativ

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) va avea heliport.

"Urgenţele de cod roşu sunt în jur de 4.000 - 5.000 anual. Existenţa heliportului, pentru noi, înseamnă scurtarea intervalului de timp în care aceşti pacienţi critici, unii instabili din punctul de vedere al funcţiilor vitale, pot fi preluaţi mai repede aici în spital. Se scurtează intervalul de timp cu minimum 30 de minute", a declarat, joi, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe a SUUB, Silvia Nica.

Data de finalizare a proiectului este estimată pentru sfârşitul lunii august, urmând ca punerea în funcţiune să se realizeze în această toamnă.

"În prezent, lucrarea este în proporţie de 80% finalizată, la sfârşitul lunii august aşteptăm liftul, pentru că numai cu ajutorul acestuia vom putea transporta pacienţii de pe heliport, după ce ei sunt aduşi cu elicopterul la spitalul nostru, către Unitatea de Primiri Urgenţe, unde vor primi asistenţă medicală de specialitate şi în funcţie de afecţiunea pe care fiecare pacient dintre cei aduşi aici o prezintă. Ei vor fi direcţionaţi către blocul operator sau către secţiile medicale sau chirurgicale din spitalul nostru", a explicat managerul SUUB, Adriana Nica.

"Era foarte necesar, s-au căutat soluţii"

 

Heliportul SUUB este al doilea din România, un altul fiind la Oradea.

"Acest heliport era foarte necesar, s-au căutat soluţii de-a lungul timpului. Am identificat această clădire anexă a spitalului pe care, din punct de vedere aeronautic, există suprafeţe protejate disponibile, au putut fi definite două direcţii de zbor, fără obstacole şi pe direcţia predominantă a vântului, care permit aterizarea - atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte - în siguranţă a elicopterelor", a precizat comandorul în rezervă Romeo Lupu, manager de proiect al heliportului.

Odată cu noul heliport pus în funcţiune - amplasat pe Blocul Operator Central -, pacienţii vor fi transportaţi direct în Unitatea de Primiri Urgenţe cu ajutorul unui lift şi printr-un culoar suprateran. Heliportul şi liftul costă 800.000 de euro, sumă care este suportat în totalitate de o companie privată, sponsorul Spitalului Universitar.

Platforma heliportului are o structură metalică formată din rigle tip grinzi din oţel şi stâlpi zăbreliţi, este dotată cu jgheaburi şi plase de siguranţă, cu instalaţie electrică de balizaj, cu marcaje luminoase, cu echipamente de salvare, protecţie şi de stingere a incendiilor. Compania ABC Development Aviation este proiectantul şi managerul de proiect al heliportului, societatea fiind specializată în construcţia de heliporturi medicale şi civile.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27