EXCLUSIV  Spitalizare pacienţi. Adela Cojan (CNAS), uimită de cifrele din timpul pandemiei: E nevoie de o revoluţie în domeniu

Adela Cojan, vicepreşedinte al CNAS, a declarat că este nevoie de o revoluţie în sistemul de sănătate al României, într-un domeniu extrem de important. 

Adela Cojan a declarat, în cadrul dezbaterii online ”Noua strategie farmaceutică europeană-provocări și șanse pentru sistemul sanitar din România”, organizată de DC News Media Group, trust media din care fac parte DCNews, DCMedical, DCBusiness, StiriDiaspora.ro, DefenseRomania.ro, Spectacola.ro și DCNewsTV, că este nevoie de o schimbare din temelii a sistemului în ceea ce priveşte în legea sănătăţii mintale.

"Am fost şi eu uimită să mă uit pe cifrele de anul trecut în legătură cu  tipurile de spitalizare. Să ştiţi că în ţările vestice şi mai ales în SUA – prima ţară care a declarat depresia pe locul doi sau trei ca şi incidenţă în tabloul morbidităţii – s-au externalizat serviciile de psihiatrie. Cred că trebuie să urmăm acest exemplu în special pentru afecţiunile minore, nu pentru cele majore – psihoze sau schizofrenii – dar pentru tot ceea ce înseamnă afecţiuni care ar putea fi tratate în centre de sănătate mintală sau în laboratoare de sănătate mintală.

Anul trecut, din cauza Covid, pentru prima oară serviciile de spitalizare de zi au depăşit, ca şi număr, spitalizările continue, ceea ce înseamnă că, într-adevăr, a fost o teamă a populaţiei de a se prezenta la spital de teama covidului, dar ne-au ajutat şi ne vor ajuta în continuare şi încurajăm specialiştii din spitale să dezvolte cât mai multe servicii de spitalizare de zi, pentru că aceasta este, în prezent, şi dorinţa pacientului, de a  nu depinde exclusiv de internarea continuă în spital, având în vedere şi confortul psihologic şi dovezile ştiinţifice care arată că internarea prin intermediul serviciilor de spitalizare de zi este mai uşoară, atunci când este posibil iar patologia nu pune în pericol viaţa pacientului sau a celor din jurul său.

Dar da, este nevoie de REVOLUŢIE în legea sănătăţii mintale, prea multe persoane instituţionalizate pentru afecţiuni care ar putea fi uşor tratabile în serviciile de spitalizare de zi sau de ambulatoriu", a declarat, în cadrul dezbaterii organizate de DC News Media Group, Adela Cojan.

VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel