Spațiul Schengen este istorie pentru România. Ce spune Victor Ponta

România nu va fi primită în spaţiul Schengen. "E clar că dosarul Schengen, în ceea ce mă priveşte pe mine şi Guvernul eu cred că nu are rost să ne mai rugăm prea mult de cineva care nu vrea să ne audă", a declarat premierul la Ammasn, făcând referire la Olanda.

România a avut un regim foarte rigid al vizelor în speranța că România va fi primită în Schengen. "Acum cu speranța asta o să mai trăim, cât o mai trăi speranța, cât o mai exista Schengen, motiv pentru care o să analizez sistemul și vreau ca să fim o țartă primitoare pentru oamenii de afaceri, pentru turiștii care doresc să vină în România, dar păstrând toate regulile de securitate", a declarat Victor Ponta, sâmbătă seara la sediul guvernului iordanian, făcând referire la sistemul rigid de vize practicat de România..

"Dar noi avem condiții mult mai grele decât Germania sau Franța, doar așa ca să intrăm noi în Schengen. Uite că am fost mai duri și tot nu am intrat în Schengen. Sincer să fiu nu mă pregătesc să ne facem iluzii prea mari pentru perioada următoare", a declarat Ponta
"Vreau să avem un sistem de vize ca cel al Germaniei sau al Franței. În acest moment, noi suntem mai rigizi și mai răi decât Franța sau Germania sau Italia. Cei de aici nu înțeleg acest sistem de vize. Avem familii mixte, oameni de afaceri care vor să vină la noi și noi îi chinuim foarte mult, mai mult decât o face oricare țară din Uniunea Europeană.

Ponta a adăugat că, având în vedere şi poziţia Olandei, care anul viitor va prelua preşedinţia Uniunii Europene, sunt foarte slabe şansele ca România să fie acceptată în spaţiul Schengen mai devreme de 2017.

"Şedinţa JAI e săptămâna viitoare şi ni s-a spus foarte clar nu există consens Vă spun mai direct: se votează contra, tot de către acele ţări care votau de obicei contra şi atunci nu avea rost să supunem la vot în contextul actual. Anul viitor preşedinţia va fi a Olandei despre care ştiţi bine ce prietenă a fost cu România pe tema Schengen. O să vedem. Deocamdată e clar că dosarul Schengen, în ceea ce mă priveşte pe mine şi Guvernul eu cred că nu are rost să ne mai rugăm prea mult de cineva care nu vrea să ne audă."

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy