Sorina Pintea, în spitale: Toleranță zero la mizerie. Nu e campanie

Sorina Pintea
Sorina Pintea

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat luni că va continua să meargă în control în spitalele din ţară, dar şi în cele din Capitală.

"Mă gândeam că voi merge în continuare, cu siguranţă voi face acest lucru. Am fost şi în spitale mici", a spus demnitarul la B1 Tv.

Pintea a afirmat că va vizita inclusiv spitalele din Capitală, deşi acestea sunt în perioada de evaluare.

"Se încheie curând (n.r. - perioada de evaluare), dar nu înseamnă că pe această perioadă a evaluării nu le voi vizita. Mă refer aici la toate spitalele din Capitală. Programul meu de vizite va continua. Nu este o chestiune de campanie, nu este o chestiune de imagine. Pur şi simplu trebuie să intrăm odată în normalitate, toleranţă zero la mizerie", a afirmat reprezentanta MS.

Mizeria, cauza problemelor cu infecţiile intraspitaliceşti, spune Pintea

"S-a constatat că acolo unde se respectă măsurile igienico-sanitare numărul infecţiilor asociate actului medical este în scădere. Nu există spitale în această lume fără să aibă infecţii. Spitalul nu este un mediu steril, dar important este să le raportăm şi să încercăm să controlăm aceste infecţii", a spus ministrul Sănătăţii, care a precizat că a crescut la 6% procentajul de raportare a infecţiilor intraspitaliceşti.

Potrivit ministrului, important este ca totul să se desfăşoare corect, conform unor reguli.

"Vrem să reformăm sistemul? Nu ştiu ce să reformez. Nu ştiu dacă ceea ce avem acum funcţionează. Nu ştiu de ce după 30 de ani nu ne-am obişnuit că în spital trebuie să fie curat, atât, este un lucru foarte simplu. Sau că lucrăm în sistemul public pentru pacienţi, nu pentru altceva", a subliniat demnitarul.

Sorina Pintea a precizat că în calitate de ministru nu face demiteri, ci doar propuneri în acest sens acolo unde sunt găsite nereguli.

"Eu nu fac demiteri, eu propun. Am fost întrebată astăzi de ce am propus demiteri. Pentru că eu mă gândesc că atunci cât merge un ministru în vizită şi vede aceste lucruri, se gândeşte, cel puţin eu aşa m-am gândit, că s-au epuizat toate căile prin care angajaţii pot fi constrânşi să îşi facă treaba", a mai susţinut ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel