Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, președinte PSD, a venit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pentru a aduce un ultim omagiu fostului șef de stat Ion...
Într-o atmosferă tăcută, încărcată de semnificație istorică, Sorin Grindeanu a depus o coroană de flori și a semnat în cartea de condoleanțe deschisă la Cotroceni. Gestul său a fost o manifestare discretă de respect față de omul care a marcat tranziția României de la comunism la democrație.
Într-o zi în care cuvintele s-au spus deja, Sorin Grindeanu a ales să nu vorbească, ci să lase gestul să conteze. Un gest de respect față de o funcție care obligă, față de o figură istorică ce nu poate fi ștearsă. La Cotroceni, locul unde puterea se întâlnește cu simbolurile, președintele Camerei Deputaților a reprezentat nu doar PSD, ci o idee rară azi: Că uneori contează să taci în fața trecutului și să-l respecți.
IN MEMORIAM
Ion Iliescu (3 martie 1930 – 5 august 2025), fost Președinte de Onoare al PSD.
Mesajul transmis de PSD:
„Astăzi e o zi foarte tristă pentru România. S-a stins din viață fostul președinte al României, fondatorul Partidului Social Democrat, domnul Ion Iliescu. Figură marcantă a Revoluției Române și a istoriei României contemporane, domnul președinte Ion Iliescu va rămâne pentru noi toți un simbol al omului politic și al omului de stat. A avut curajul de a-l înfrunta pe Ceaușescu și dictatura sa și a orientat România ireversibil pe drumul euro-atlantic. S-au împlinit recent 30 de ani de la semnarea Pactului de la Snagov când întreaga clasă politică, Putere și Opoziție, sub conducerea președintelui Iliescu, a parafat parcursul european al României. În 1994 România a fost cea dintâi țară din Est care a semnat Parteneriatul pentru Pace iar în ultimul său mandat, în 2002, România a fost invitată să adere la NATO, la Summitul de la Praga. PSD este mândru că a așezat România în cele mai selecte cluburi ale națiunilor lumii, iar rolul președintelui Iliescu este esențial.
A câștigat de trei ori alegerile prezidențiale și a fixat standarde morale și politice care vor fi greu de atins. În 1996 a plecat cu demnitate și eleganță de la putere realizându-se prima alternanță pașnică, benefică democrației, un exemplu până astăzi. A fost un apărător al spiritului și literei Constituției și și-a exercitat exemplar rolul de mediator în societate.
Cât timp vom face politică ne vom raporta la domnul Președinte ca la un reper inconturnabil. Ne-a învățat să facem politică pentru cei mulți.
A fost un lider puternic, iubit de cei mai mulți, contestat de alții, așa cum se întâmplă în democrație. Regretăm că în ultimii ani nu am fost mai apropiați de domnul Președinte, așa cum domnia sa a fost alături de partid, în momentele sale grele. Reafirmăm acum, la ceasul despărțirii vremelnice de fondatorul nostru, recunoștința noastră față de tot ceea ce ne-a oferit domnul Președinte. Un model de politică și de viață. În istoria ultimilor 35 de ani capitolul Ion Iliescu este cel mai important.
Transmitem în numele conducerii PSD, al tuturor membrilor și militanților noștri, condoleanțe doamnei Iliescu, familiei, prietenilor și tuturor celor apropiați domnului Președinte. Nu vă vom uita niciodată, domnule Președinte! Veți rămâne mereu în inimile noastre! Dumnezeu să îl ierte!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News