SORIN GRINDEANU DEMISIONEAZĂ după moțiune!

Sorin Grindeanu: În mandatul lui Ghinea au fost atrase doar 0,2 miliarde euro din cele 15 miliarde euro
Sorin Grindeanu: În mandatul lui Ghinea au fost atrase doar 0,2 miliarde euro din cele 15 miliarde euro

Sorin Grindeanu va demisiona.

Sorin Grindeanu a anunțat că va demisiona din funcția de președinte al ANCOM, după moțiunea de cenzură. 

Sorin Grindeanu a afirmat că, în luna septembrie, va demisiona din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), după transpunerea în legislaţia română a memorandumului România-SUA privind tehnologia 5G.

Revenit recent în PSD, în funcţia de prim-vicepreşedinte, Sorin Grindeanu a fost întrebat duminică, într-o conferinţă de presă, dacă va demisiona de la ANCOM.

„Din momentul în care am intrat în incompatibilitate (...) odată cu revenirea în PSD, conform legii am 90 de zile în care să aleg şi să ies din incompatibilitate. Vă spun cât se poate de tranşant că alegerea am făcut-o. Deci, în luna septembrie, nu aştept cele 90 de zile, voi demisiona de la ANCOM”, a spus Sorin Grindeanu. 

„De ce consider că mai trebuie să stau două-trei săptămâni? Pentru că în acest moment se află în dezbatere publică, în transparenţă decizională, proiectul de lege pentru transpunerea memorandumului cu Statele Unite, semnat în vara anului trecut, în legislaţia din România. Acest lucru mi-l doresc să intre pe făgaşul normal. S-a lucrat foarte mult, au fost foarte multe discuţii la nivel ministerial. Cred că în următoarele două-trei săptămâni intră acest proiect în dezbatere parlamentară, într-o formă care transpune cât se poate de clar memorandumul semnat în vara anului trecut între Guvernul Statelor Unite şi România”, a mai spus Grindeanu, conform Agerpres.

De asemenea, Grindeanu a menționat că este 'susţinător total' al respectivului memorandum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel