Sorana Cîrstea, eliminată de la Roland Garros. A jucat accidentată

Sorana Cîrstea a dezvăluit că a jucat accidentată în meciul cu Aliona Bolsova, din turul doi de la Roland Garros, pe care l-a pierdut, scor 6-7, 6-7, scrie romaniatv.net. 

Sorana Cîrstea a suferit, încă dinaintea meciului, o ruptură a abdomenului, dar chiar şi aşa a intrat pe teren.

"Am crezut în continuare, chiar şi cu 2 centimetri de ruptură la abdomen, ruptură de grad 3, că trebuie să lupt. Am fost acolo, la 2-3 puncte. Mi-am dorit să încerc, să arăt că sunt puternică. Oricum, după acest meci, dacă îl câştigam, mă retrăgeam. Ies cu capul sus de aici. Am făcut tot ce am putut. Toată lumea m-a sfătuit să nu intru pe teren. Şi doctorul mi-a spus asta. Am intrat pe teren pe propria răspundere. Mi-am dorit foarte mult să câştig, chiar şi cu 2 centimetri ruptură la abdomen. Chiar am dat tot ceea ce am putut pe teren. Din păcate apar aceste accidentări", a declarat Sorana Cîrstea.

Românca afirmă că, din cauza acestei accidentari, va lipsi în jur de o lună de pe teren: "Doctorul mi-a spus că trebuie să stau 3-4 săptămâni. Voi încerca să merg la Eastbourne, dar ţinta este prezenţa la Wimbledon. Până în ultimul moment am jucat ca să câştig aici. Am vrut să văd până unde pot să merg. Sunt o persoană care nu vorbeşte de accidentări, duc durerea. Din păcate nu am ştiut să-mi valorific şansele. Am avut o glumă de serviciu, am încercat doar să încep punctul. Nu era ok cu un asemenea serviciu", a mai spus Sorana. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel