Urmărește emisiunea live


EXCLUSIV  SONDAJ AVANGARDE. Șerban Nicolae: Eforturi uriașe pentru cosmetizarea lui Klaus Iohannis. Imagine falsă

Avangarde a realizat un sondaj la comanda DCNews. Liderul senatorilor PSD, Șerban Nicolae, a comentat, pentru DCNews, rezultatele sondajului. 

Vezi, accesând link-urile de mai jos, rezultatele sondajului Avangarde. 

[citeste si]

Șerban Nicolae, liderul senatorilor PSD, crede că ”singura explicație rațională și logică- n.r. pentru faptul că 72% dintre români consideră că țara merge în direcția greșită- este criza politică declanșată de președintele României, faptul că în România președintele blochează activitatea guvernamentală și- după cum chiar el însuși a spus într-o discuție privată, ajunsă publică- a declanșat un război total cu PSD și cred că oamenii percep că-n asemenea condiții e greu să guvernezi coerent și eficient. În același timp, eu cred că oamenii își păstrează speranța că programul de guvernare prezentat de PSD și asumat de Guvernul PSD-ALDE va fi pus în aplicare și că efectele benefice ale acestuia se vor simți, chiar dacă probabil că încă o bună bucată de timp, președintele Iohannis va continua acest război”. 

Semnal către politicieni

40% consideră că Guvernul ar trebui să demisioneze/ 51% consideră că nu ar trebui să demisioneze, 35% vor alegeri anticipate/ 58% nu vor. Șerban Nicolae spune că aceste cifre nu fac decât să confirme ceea ce a spus anterior: ”În mod evident, cei care se opun PSD, Guvernului PSD-ALDE, nu pot depăși în niciun caz mai mult de o treime din populație. Criza aceasta politică este una dăunătoare, negativă pentru societate și oamenii o percep ca atare. Oamenii nu vor scandal, nu vor criză politică, nu vor alegeri anticipate, nu vor ca politica să producă doar disconfort și scandal. De aceea, eu cred că un semnal de acest este suficient pentru toți politicienii că programul de guvernare trebuie pus în aplicare, că obligația Guvernului Grindeanu este în primul rând față de societate, să respecte acest program la care s-a angajat și că, probabil, cei care încearcă să speculeze pe fondul unei crize politice, marcată de proteste, de revendicări de stradă, or să înțeleagă că nu așa funcționează o democrație constituțională”. 

ONG-urile muncă imensă. Nedreptate prin asocierea cu Soros 

Liderul senatorilor PSD nu crede că ar trebui ca ONG-urile să aibă o cotă de favorabilitate atât de scăzută (cea mai scăzută din sondajul Avangarde), pentru că sunt foarte multe ONG-uri puțin vizibile care fac muncă extraordinară în protecția mediului și animalelor, protecția familiei, a copiilor cu dificultăți: ”Sunt lucruri absolut senzaționale și ONG-urile au o muncă imensă într-o parte în care statul nu reușește să fie suficient de eficient. Ar fi nefiresc ca toate să fie puse la grămadă doar pentru că cele finanțate de Soros sunt mai vocale, mai agresive sau ocupă mai mult din spațiul public. Imaginea este pervertită și de ceea ce vine ca primă sursă de informație. Oamenii, dacă vor fi întrebați de ONG-uri, or să se gândească în primul rând la cele vocale și, mai ales, care au pretenția că se pricep la probleme de justiție, legiferare, anticorupție. Este nefiresc și chiar profund incorect ca ONG-urile să fie puse în această oală, mai ales că eu cunosc o bună parte din ONG-uri foarte puțin prezente în spațiul public, dar care fac o muncă imensă. Sunt oameni care-și sacrifică o bună parte din viață doar pentru a-i ajuta pe alții.”

”Uriașă acțiune de cosmetizare”

Klaus Iohannis a ajuns la o cotă de ”părere bună” de 49%, pe locul doi, la doar 5% față de Gabriela Firea. Șerban Nicolae consideră că ”este o uriașă acțiune de cosmetizare, o încercare la care se depun foarte mari eforturi, uriașe de a-l prezenta pe Klaus Iohannis ca viitor candidat la alegerilor prezidențiale, care nu este preocupat de vacanțe prelungite, care nu este absent din spațiul public, care-și asumă rolul de conducători de oști și care poartă bătălii politice cu steagul în mână și călare pe un cal alb. Este o imagine la fel de falsă ca și aceea că are viziune politică și că este un de stat. Poate că a doua oară nu mai reușește să păcălească un asemenea efort de imagine. Eu nu l-am votat nici prima dată, nu-l voi vota nici a doua oară.” 

Ce au uitat românii despre Traian Băsescu

31% au o părere bună despre Traian Băsescu. ”Sunt foarte mulți care l-au votat pe Traian Băsescu nu o dată, ci de două ori și acum regretă. Aș vrea să nu mai fim în situația în care să votăm și apoi să regretăm că nu am fost suficient de atenți sau de informați. Însă pozițiile lui din ultima vreme sunt în flagrantă contradicție cu ceea ce a făcut ca președinte al României timp de zece ani. Ceea ce a făcut rău, foarte grav lui Traian Băsescu i s-a mai estompat în ultimii doi ani și jumătate de când nu mai e la Cotroceni și unii sunt dispuși să uite sau să ignore că el este cel care a creat acest sistem, el este cel care a pus bazele a ceea ce numea stat mafiot, el este cel care a generat toate aceste abuzuri și că a profitat foarte mult de pe urma lor, dar nu mă miră că sunt oameni dispuși să-i ierte trecutul sau să i-l ignore.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel