Soarta programului 'Prima Casă', decisă la un vot distanță

Programul "Prima casă" va rămâne inclus în Legea dării în plată, au decis, miercuri, cu 8 voturi pentru, 7 împotrivă și nicio abținere, senatorii din comisiile economică și juridică, reunite.

Asociația Română a Băncilor (ARB) propusese ca la articolul 1 al proiectului de Lege privind darea în plată să fie introdus alineatul 4, în care se prevedea că "prezenta lege nu se aplică contractelor de credit referitoare la credite acordate conform unor acte normative instituind programe guvernamentale, inclusiv Programul 'Prima casă'".

De asemenea, Banca Națională a României (BNR) a propus la articolul 3, alineatul 2, ca prevederile prezentei legi să nu se aplice creditelor acordate prin Programul 'Prima casă' și reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului Prima casă, cu modificările și completările ulterioare.

Pe durata dezbaterilor din comisiile reunite de specialitate din Senat, viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, a atras atenția că, în cazul în care Programul "Prima casă" nu va păstra garanția statului, acesta se va desființa, decizia în acest sens fiind exclusivă a statului.

"Dacă Parlamentul decide să anuleze garanția din Programul 'Prima casă', pe care tot Parlamentul a aprobat-o, atunci introducem România în faliment, cum a făcut Ceaușescu în anii '80. Dacă există probleme în rambursarea creditelor, trebuie găsite soluții. Ceea ce noi propunem este ca generațiile de azi și de mâine să beneficieze de Programul 'Prima casă' și să aibă acces la creditele obișnuite. Dacă Programul 'Prima casă' nu-și va păstra garanția statului, atunci se va desființa, nu pentru că așa vreau eu, ci se va desființa de drept. Este o decizie exclusivă a statului. În actuala formulă, Programul 'Prima casă' este anulat pentru viitor, iar pentru trecut statul va înregistra un default, adică un faliment. Cea mai mare parte a solicitărilor președintelui Iohannis nu au fost luate în considerare până acum. Dacă se dorește crearea unei mai bune premise ca această lege să fie declarată neconstituțională, cea mai bună metodă este ca această lege să fie adoptată fără să se țină seama de solicitările președintelui", a menționat Olteanu.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice (MFP) Enache Jiru a subliniat că Programul "Prima casă' este un program foarte util, iar până în prezent au fost acordate garanții de 14 miliarde de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel