Sloganul lui Robert Negoiță la alegerile pentru Sectorul 3: ”Schimbarea în bine”

robert_negoita
robert_negoita

Candidatul USL pentru Primăria Sectorului 3, Robert Negoiță, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că sloganul de campanie se referă la ”schimbarea în bine”, iar dacă va câștiga alegerile locale, va rezilia contractul primăriei cu firma de securitate BGS și va acorda o atenție deosebită educației prin cultură.

“Schimbarea în bine. Cu respect pentru oameni. Robert Sorin Negoiță pentru primăria sector 3” este sloganul vicepreședintelui PSD, acesta precizând că acea ”schimbare” se referă la intenția sa de a fi un exemplu de corectitudine pentru toți cetățenii.

Această schimbare va fi realizată printr-o serie de proiecte, care vor prinde contur atunci când va deveni primar, a mai spus, vineri, Robert Negoiță. Construirea unui spital generalist, anveloparea gratuită a blocurilor, construcția de locuințe ieftine pentru tineri, dar și rezilierea contractului primăriei cu firma de securitate BGS vor fi priorități ale mandatului său de primar, a afirmat candidatul USL la Primăria Sectorului 3.

”Contractul cu BGS, este foarte păgubos pentru locuitorii sectorului 3, primăria plătește o mulțime de bani, bani cu care am putea avea mai mulți agenți, mai bine plătiți, mai bine organizați și să ridicăm nivelul de securitate, pentru că sectorul 3 este sectorul cu cel mai mare grad de infracționalitate din București”, a declarat Robert Negoiță, citează NewsIn.

O altă prioritate a mandatului de primar al lui Robert Negoiță, se referă la educația prin cultură, iar primul proiect vizează marcarea clădirilor cu informații istorice, a declarat purtătorul de cuvânt al candidatului USL la Primăria Sectorului 3, actorul George Ivașcu.

“Prin cultură sunt absolut convins că vom reuși. O prioritate este deschiderea unui teatru pentru copii, cred că educația prin cultură este absolut necesară, îi va face pe acești tineri să fie mai buni comunicatori”, a declarat Ivașcu, care, ulterior, a adăugat ”Orice mare națiune marchează într-un fel sau altul unde s-a născut sau a trăit un mare poet și acesta ar fi prioritatea numărul unu, de a marca prin nume de oameni”.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al lui Robert Negoiță a menționat și impunerea fiului lui I.L.Caragiale, Mateiu, ca brand al Bucureștiului, dar și deschiderea unei Case de Cultură dotată cu bibliotecă publică, realizarea unui fond public de carte pentru bibliotecile de sector, precum și organizarea anuală a unui festival de creație pentru elevii de liceu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel