Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

SLOGAN VICTOR PONTA, KLAUS IOHANNIS. Ponta critică sloganul lui Iohannis: "România lucrului bine făcut", "foarte prost gândit"

DCNews Team / 31 oct 2014 / 12:32

Premierul Victor Ponta și-a explicat, vineri, la DCNews Live, sloganurile din campania electorală și l-a criticat aspru pe prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, pentru "foarte prost gânditul" "România lucrului bine făcut".

"Haideți să pornim discuția de la sloganurile de campanie, dacă le puteți explica. 'Mândru de a fi român' a fost cel mai reținut", i-a spus jurnalistul Val Vâlcu premierului Victor Ponta.

Și 'Marea Unire - președintele care unește'. Eu am considerat că primul-ministru se ocupă de economie, în primul rând. Și dacă am ocazia să vorbesc de economie, o fac cu plăcere, pentru că România merge în direcția bună. Nu știu dacă o să pot să o fac cu dl Iohannis.

Vezi AICI interviul integral

(...) Ideea e următoarea: sarcinile primului-ministru sunt diferite de ale președintelui. Ceea ce eu cred că trebuie să facă un președinte din 2014 până în 2019, cel puțin, este în primul rând să redea o încredere și o demnitate României, pe care am pierdut-o în ultimii ani, încredere și demnitate fără de care nu poți să faci nimic. Eu n-am văzut o țară care să aibă succes și care să se rușineze. Nemții sunt mândri că sunt nemți. Francezii sunt mândri că sunt francezi, americanii cântă imnul la toate meciurile de baschet. Noi suntem singurii cărora ni se spune: 'Domnule, românii sunt răi, sunt leneși, sunt proști. Trebuie să vină cineva de afară, trebuie să vină un guvernator, ca să vă guverneze, că voi nu sunteți în stare'. Ori eu cred că suntem în stare, cred că am dovedit că suntem o țară europeană care a recuperat foarte mult din decalaj și care are un potențial foarte mare. Doi - și sunt cele două idei pe care le-am pus în campanie cel mai mult - trebuie să ne redobândim mândria și încrederea, că mândria înseamnă și încredere. Mândria prostească nu te ajută foarte mult, mândria pozitivă te face să fii încrezător. 

(...) Bugetari și cei din privat, toți trebuie să trăim în România, profesori cu părinți, medicii cu pacienții, în toate regiunile României", a declarat prezidențiabilul PSD-UNPR-PC.

Iohannis, slogan "foarte prost gândit"

Victor Ponta a criticat principalul slogan al lui Klaus Iohannis, "România lucrului bine făcut", pentru că se referă la lucruri, nu la oameni.

Vezi și: Ponta, DEZVĂLUIRE despre Iohahnnis, păstrată pentru ultima zi de campanie

 

"Dl Iohannis are un singur element care îi aduce voturi. Zice: 'Noi, ardelenii, noi să nu-i mai votăm pe ăia de după Munte, ca să luăm noi să dezvoltăm doar Ardealul'. Este cel mai periculos divide et impera, mai periculos decât ce a făcut dl Băsescu.

(...) Singura remarcă pe care pot să o fac despre sloganul altora e un lucru pe care serviciul român de propagandă care lucrează pentru dl Iohannis l-a scăpat, că mai fac și ei greșeli: 'România lucrurilor sau lucrului bine făcut'. Ori eu vreau să fie o Românie a oamenilor. Vedeți, eu mă refer mereu la oameni, iar dl Iohannis se referă la lucruri. Ori președintele nu trebuie să se ocupe de lucruri, trebuie să se ocupe de români, de oameni. De lucruri - de șosea, de fabrică - se ocupă primul-ministru, investitorii privați, miniștrii. Ori, prin acel slogan, care, sigur, i se potrivește foarte bine dlui Iohannis, că dânsul s-a ocupat foarte bine de lucruri. S-a lipit și pe acea gafă uriașă: 'Eu nu investesc în copii, investesc în imobile'. Cred că a fost un slogan foarte prost gândit", a adăugat Victor Ponta.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.24
YesMy