€ 5.2364
|
$ 4.4493
|
Curs valutar: € 5.2364
|
$ 4.4493
 

SIMONA HALEP a anunțat când se va RETRAGE din tenis

simona_halep_suparata_42228900

Simona Halep a împlinit de curând 23 de ani și a anunțat că intenționează să se retragă din tenis peste 5-7 ani, în jurul vârstei de 30 de ani.

Vezi și: Simona Halep face lumină: Ce relație are cu Ion Țiriac

 

Românca de pe locul 3 WTA a explicat ce înseamnă să faci sport de performanţă şi la câte sacrificii a recurs pentru a ajunge unde este acum.

\"Sunt sacrificii când faci tenis, renunţi la multe, la prietenii, la cluburi, la viaţa de liceu, care e cea mai frumoasă. Mai mergeam şi eu cluburi, o dată, de două ori pe an, dar îmi trebuiau trei zile să îmi revin, aşa că am renunţat. Am timp după.

Plecam la 7 la antrenament, de multe ori cu taxiul, pentru că tata nu se trezea. E foarte greu, oricum tenisul e foarte costisitor. Acum, mulţumesc lui Dumnezeu, pot să iau pe cine vreau, când vreau cu mine.

La 28-30 de ani vreau să mă retrag. Vreau să fiu generoasă cu mine, îmi doresc mult o familie, copii\", a declarat Simona Halep, duminică, în emisiunea \"După 20 de ani\", de la PRO Tv.

Citește și: Wim Fissette, gest bizar după despărțirea de Simona Halep

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close