Simona Bucura-Oprescu: Avem nevoie de cât mai mulţi români pregătiţi pentru meseriile viitorului

Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale a declarat că reglementarea meseriilor viitorului este un obiectiv important, iar una dintre aceste meserii ar putea fi inclusă în Clasificarea Ocupaţiilor din România.

 

 

"Avem nevoie de cât mai mulţi români pregătiţi pentru meseriile viitorului! Am întâlnit astăzi femei deştepte şi conştiente de plusvaloarea pe care o aduc în societate prin ceea ce fac. Sunt femei care activează într-un domeniu special - ştiinţa datelor - care îşi pune amprenta pe fiecare aspect al vieţii fiecăruia dintre noi. Avem nevoie de cât mai mulţi specialişti români şi de cât mai multe femei care să fie pregătite pentru meseriile viitorului!", a scris Simona Bucura-Oprescu.

"Viitorul Inteligenţei Artificiale. Oportunităţi şi Provocări"

Ministrul Muncii a luat cuvântul la Conferinţa "Women in Data Science" (WiDS) România, care a reunit profesionişti din domeniul ştiinţei datelor din ţară şi de peste hotare, precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice. Tema Conferinţei a fost "Viitorul Inteligenţei Artificiale. Oportunităţi şi Provocări", una dintre cele mai importante dezbateri vizând modul în care inteligenţa artificială poate veni cu soluţii adecvate în administraţie publică, piaţa muncii şi asistenţă socială.

"La Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale lucrăm pentru a avea soluţii şi date integrate pentru piaţa muncii, prestaţii sociale şi formare profesională. Mă preocupă digitalizarea şi digitizarea, fără a pierde însă din vedere că este importantă componenta umană. Deşi tehnologiile de Inteligenţă Artificială au potenţialul de a automatiza anumite sarcini şi de a îmbunătăţi eficienţa operaţiunilor, ele nu pot înlocui pe deplin expertiza, raţionamentul şi interacţiunea umană. De aceea pentru mine este important şi să reuşim să aducem în sistemul public profesionişti pentru a creşte gradul de competenţă. Reglementarea meseriilor viitorului este un obiectiv important, iar una dintre aceste meserii este cea de profesionist în domeniul ştiinţei datelor pe care îmi doresc să o includem în Clasificarea Ocupaţiilor din România. Totodată, trebuie făcute eforturi pentru a creşte numărul femeilor care lucrează în domeniul tehnologiei informaţiilor", a mai notat Simona Bucura-Oprescu, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel