SIAB 2018. VEZI ce se întâmplă lângă SALONUL AUTO de la ROMEXPO

„I-ul" din SIAB, în 2018, înseamnă internațional, OICA – organizația care realizează calendarul internațional al saloanelor auto acceptând ca și România să fie în 2018 prezentă în lumea bună a saloanelor recunoscute internațional.

Suntem siguri că în fiecare an toată lumea așteaptă un nou salon auto, așteaptă să vadă mașini mai noi sau chiar pe cele pe care le-a văzut deja pe stradă, dar de care nu s-a putut apropia prea mult.

Suntem siguri că automobilul ne caracterizează pe toți, fie că suntem pasionați, fie că suntem utilizatori dependenți de încă cea mai recunoscută metodă de mobilitate.

Fie că ne plac mașinile, fie că doar avem nevoie de ele, cu toții ne dorim un trafic mai sigur, mai curat, mai puțin aglomerat, pe scurt, mai eficient.

Cu toții ne întrebăm, unde vom ajunge cu traficul din marile orașe, când vom avea șosele și autostrăzi, când vom fi respectați ca participanți la trafic dar, mai ales, când taxa auto va fi ceva firesc acceptat și nu un motiv nou de îngrijorare.

Nu avem pretenția că vom reuși să îi aducem în fața dumneavoastră pe toți cei care ar putea da răspunsurile necesare, însă, dacă tot ne-am asumat să facem din salonul auto – cel pe care îl așteptăm cu toții în fiecare an – unul internațional, vă propunem ca, pe lângă a vedea mașinile expuse la Romexpo, să vă implicați și în ceea ce se întâmplă lângă Salon – Conferințele SIAB. 

Dacă tot veniți la SIAB, participați, pe baza aceluiași bilet de intrare, și la ceea ce dorim să fie niște dezbateri bazate pe dialog – aproape în fiecare zi din prima săptămână a salonului, discuții care ar putea să ofere mai mult decât un tur printre mașini și v-ar putea aduce mai mult pentru viitor.

Pentru că ... SIAB explorează viitorul mobilității

Cu aceste intenții, Camera de Comerț și Industrie a României împreună cu Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile, au plăcerea să vă invite să participați la Conferințele organizate pe durata Salonului Internațional de Automobile București – SIAB 2018. https://siab.ro/conferinte/:

• 26 martie 2018 „Industria auto din România: impact economic și perspective"

• 27 martie 2018 „Necesarul de forță de muncă în industria auto"

• 28 martie 2018 „Programe naționale și locale orientate către reducerea poluării"

• 30 martie 2018 „Aplicarea Regulamentului GDPR în sectorul auto"

Vă așteptăm la SIAB !

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel