Shhaideh: Nu am linişte până nu pun în aplicare proiectele de la minister

Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a declarat vineri, la Târgovişte, că nu va avea linişte până când nu va pune în aplicare proiectele sale de la minister. 

Eu nu am linişte până nu le pun în aplicare, sincer să vă spun. Neliniştea mi-o creez singură pentru că sunt foarte multe măsuri de implementat şi ritmul de lucru este alert, a spus Sevil Shhaideh, răspunzând unei întrebări şi anume dacă în contextul recentelor manifestări de stradă va avea linişte să pună în aplicare proiectele pregătite la minister.

Ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a participat, la Târgovişte, la o întâlnire cu primarii din judeţ cu care a discutat despre priorităţile Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), potrivit Agerpres.

Am prezentat autorităţilor locale şi invitaţilor Consiliului Judeţean Dâmboviţa priorităţile Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, ne referim în principal la elementele incluse în programul de guvernare, respectiv asigurarea pachetului de servicii minime obligatorii (...). Vorbim de PNDL, care va asigura finanţarea a 5.000 de obiective la nivel naţional, apă, canalizare, dispensare, 2.500 de grădiniţe şi 2.000 de şcoli care necesită autorizaţii de funcţionare, a spus Sevil Shhaideh.

Ministrul Shhaideh, felicitări pentru autoritățile județului Dâmbovița

Ministrul a felicitat autorităţile locale din judeţ pentru proiectele pregătite. Discuţiile au fost destul de tehnice cu toţi primarii (...) cu privire la indicatori, deja la etapizări sau fazări ale unor proiecte care sunt astăzi cu fonduri europene, dar care mai au nevoie fie de completări, fie de susţineri de proiecte complementare care vor fi finanţate prin PNDL. Felicit toate autorităţile locale că au determinare şi sunt foarte muncitoare ca să depună proiecte şi să atragă investiţii în judeţul Dâmboviţa. Eu nu pot să sper decât că acestea se vor realiza, mai ales că avem deja o lege a bugetului promulgată, termenul în care autorităţile pot depune solicitări este de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial. Aşteptăm toate autorităţile să vină cu proiecte mature, serioase, astfel încât să creştem gradul de civilizaţie din judeţul dumneavoastră, a precizat vicepremierul Sevil Shhaideh.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel