Sfântul Andrei. Ce trebuie să faci pe 30 noiembrie - De ce se dezbracă fetele între două oglinzi

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels

Sfântul Andrei. Ce trebuie să faci pe 30 noiembrie. Pe data de 30 noiembrie, românii îl prăznuiesc pe Sfântul Andrei. Există o serie de tradiții și obiceiuri care se pun în aplicare, încă din noaptea care precede sărbătoarea.

Sfântul Andrei. Ce trebuie să faci pe 30 noiembrie. Fetele măsoară nouă ceşcuţe cu apă pline şi le toarnă într-o strachină, care se pune sub icoană. A doua zi, în zori, se măsoară din nou, cu aceeaşi ceşcuţă, apa din strachină. Dacă va mai rămâne pe fundul străchinii apă, fie şi câteva picături, atunci vor avea noroc. Dimpotrivă, dacă ultima ceşcuţă va rămâne neumplută cum trebuie, atunci nu vor avea noroc şi nu se vor mărită.

Sfântul Andrei. Ce trebuie să faci pe 30 noiembrie. În noaptea de Sf. Andrei, ca să-şi viziteze ursitul, fata îşi pune sub cap 41 de boabe de grâu şi dacă visează că-i ia cineva grâul, se va mărita. Unele fete îşi pregătesc turtă, pentru ea aducând apă cu gură. Pentru acest colac aduc apă neîncepută, iar produsele din care se prepară turtă (făină şi sare) sunt măsurate cu o coajă de nucă. După ce au fost coapte pe vatră, fetele îşi mănâncă turtițele preparate, convinse fiind că ursiții vor veni, în vis, cu apă să le potolească setea.

Sfântul Andrei. Ce trebuie să faci pe 30 noiembrie. Fetele mai fac un colac din pâine dospită, punând în mijlocul lui câte un căţel de usturoi. Dus acasă colacul este aşezat într-un loc călduros, unde este lăsat vreme de o săptămână. Dacă răsare usturoiul din mijlocul colacului, fata cunoaşte că va fi cu noroc. Dacă nu răsare, fata se întristează şi spune că va fi lipsită de noroc.

Sfântul Andrei. Ce trebuie să faci pe 30 noiembrie. Unele fete merg în această noapte la fântână, aprind acolo o lumânare de la Paşti şi o afundă cu ajutorul găleţii. Când faţa apei este luminată bine, fata zice: „Sfinte Andrei, Scoate-i chipul în faţa apei, Ca în vis să-l visez, C-aievea să-l văz!" Atunci, apa din fântână se tulbură şi fata îşi vede, se spune, chipul ursitului. Unele îşi fac de ursită cu 9 potcoave, 9 fuse, 9 ace, 3 cuţite şi o coasă, toate înfierbântate în foc. După ce s-au înroşit, se scot afară, se sting în apă şi apoi se descântă.

Sfântul Andrei. De ce se dezbracă fetele între două oglinzi

Sfântul Andrei. Ce trebuie să faci pe 30 noiembrie. Tot în seară de 29 noiembrie, se adună la o casă mai mulţi flăcăi şi fete. Pe o masă, ei pun mai multe căciuli de usturoi, împrejmuite cu tămâie, smirnă şi câteva lumânări de la Paşti aprinse. Pun apoi pe masă diferite feluri de mâncare, mănâncă, vorbesc şi râd în toată voia bună, până când apar zorii zilei. Fetele îşi împart între ele usturoiul, pe care îl duc a două zi la biserică, pentru a-l sfinţi preotul. Acest usturoi se pune pe policioară la icoane, fiind bun de făcut de dragoste.

Sfântul Andrei. Ce trebuie să faci pe 30 noiembrie. Pe Valea Marei, fetele de măritat abia aşteaptă venirea serii că să-şi poată află ursitul. Pentru a ştii cine le va fi soţ, fetele apelează la celebra turtă din aluat foarte sărat, care după ce este gata de frământat sfârşeşte coaptă pe cărbuni încinşi. Jumătate este mâncată înainte de culcare pentru a face sete, iar cealaltă jumatate pusă în ştergar sub pernă până dimineaţa. Visul în care un tânăr vine să-i aducă apă de băut tinerei fete, va fi visat numai dacă măritişul va avea loc în perioada ce urmează postului. Dacă viitorul soţ refuză să apară în vis cu apa de băut, atunci fata respectivă va trebui să mai aştepte.

Sfântul Andrei. Ce trebuie să faci pe 30 noiembrie. Unele tinere mai încearcă să îşi vadă viitorul soţ la miez de noapte. Aşezate complet dezbrăcate între două oglinzi, în cameră întunecoasă, cu câte o lumânare în fiecare mână, încearcă să privească în oglinda din faţă pentru a vedea imagini reflectate din oglinda din spate. Se crede, şi unele persoane chiar au avut această iluzie, că prin faţa ochilor încep să se perinde scene de viaţă, că tânăra îşi vede viitorul soţ sau, în unele cazuri, că i se dezvăluie scene din viitor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel