EXCLUSIV  Sergiu Andon, scrisoare deschisă către Klaus Iohannis. ”Foarte greșit, foarte periculos și grav anticonstituțional”

Sergiu Andon
Sergiu Andon

Avocatul Sergiu Andon atrage atenția asupra unei părți a discursului președintelui Klaus Iohannis, trecută neobservată, dar extrem de gravă. 

Iată scrisoarea deschisă adresată de către avocatul Sergiu Andon președintelui Klaus Iohannis: 

”Scrisoare deschisă adresată Domniei Sale Domnului

                                              KLAUS WERNER IOHANNIS,

                                                    Președintele României

                            Excelență,

Profesez de 56 de ani dreptul, fiind succesiv procuror, publicist în tematica justiției, avocat, deputat. Cu această experiență, cunoscută public, vă adresez scrisoarea de față.

Mă mai îndreptățește faptul că v-am votat. M-ați dezamăgit, însă dată fiind alternativa din 2014 nu-mi reneg opțiunea.

Sunt foarte, foarte îngrijorat de abordarea temei deosebit de importante a independenței justiției în cuvântarea Domniei Voastre la recenta ședință a Consiliului Superior al Magistraturii. Probabil că membrii Consiliului nu au reacționat politicos dar ferm fiind siderați de cele auzite. Probabil că asociațiile profesionale ale magistraților nu au reacționat tocmai pentru că nu se simt independente față de Președinte. Probabil că acea parte din societatea civilă care vă critică deobicei a reținut numai referirile prea ostentative la anumiți lideri politici, precum și incitarea magistraților să intre în gâlceava publică. În opinia mea, nu acele pasaje merită atenție.

Partea periculoasă, cu adevărat nocivă, s-a strecurat drapată în frazele aparent bineintenționate de la începutul discursului.

Chintesența mesajului rezidă în două propoziții din care se ramifică întreaga retorică:

  • „Sistemul judiciar singur nu are cum să-și păstreze independența”.
  • „sistemul judiciar nu se poate izola”.

Foarte greșit, foarte periculos și grav anticonstituțional, Domnule Președinte !

Organizarea statului de drept de la revoluția engleză și de la Jean Jacques Rousseau încoace se bazează tocmai pe ideile că sistemul judiciar trebuie etanșeizat față de celelalte puteri și instituții, că  își păstrează singur independența.

Le regăsiți în Legea fundamentală a statului nostru.

Constituția are o redactare simplă, foarte accesibilă. Unii preiau cuvintele ei ca pe vorbe oarecare pentru retorica politicianistă. Dar fiecare vocabulă a legii fundamentale are sens exact care trebuie înțeles și respectat. Independența justiției este consacrată în Constituția României prin două texte fundamentale pe care le-ați nesocotit prin tezele Domniei Voastre.

[citeste si]

Articolul 124 alineatul (3) consacră:

„Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”.

Iată cheia independenței! Nu ați rostit nimic ce să amintească de principiul fundamental că judecătorii se supun numai legii.

În schimb ați recurs la fraze remanente din tenebrele gândirii bolșevice. Vă spun ca unul care am trăit sub cinci dictaturi. Teze ca „întregul aparat de stat, toate instituțiile statului (...) să se implice activ pentru a sprijini sistemul judiciar în a rămâne independent” decurg din gândirea lui Andrei Ianuarevici Vâșinschi impusă cu tancurile. El asemăna aparatul de stat cu o mașinărie în care justiția era și ea o „pârghie”. Într-un stat de drept, independența justiției nu presupune ca instituțiile celelalte „să se implice” în treburile instanțelor, ci să nu se implice.

Obligă la această abținere un alt principiu fundamental, consacrat prin articolul 1 alineatul (4) din Constituția României, pe care de asemeni l-ați ignorat:

„Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor– legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale”.

Separație și echilibru atât prevede Constituția, Domnule Președinte! Nuo colaborare loială cu toate instituțiile și autoritățile statului”! Sintagma „colaborare loială” e uzitată mai mult de Serviciile secrete (S.I.E. a avut-o o perioadă ca deviză: Semper fidelis). Serviciile secrete sunt necesare, trebuie întărite, atât prin colaborare loială cât și prin responsabilitate loială, însă justiția are o altă deviză: Fiat iustitia pereat mundus! Pentru aceasta, judecătorii aplică legea, „colaborând” numai cu propria știință și conștiință, supuși „numai legii” cum spune Constituția.

Anii trecuți a fost o persoană dintre judecători care, într-un moment de exaltare, s-a declarat de aceeași parte a baricadei cu procurorii. Urmările erorii s-au văzut în starea generală a actului de judecată, în scăderea încrederii populației în dreptate și în criza de dependență a justiției pe care o abordați acum.

Problema imixtiunilor e o înșelătorie lansată de omul politic care a subminat cât a putut independența justiției. Nimeni nu are cum să influențeze actul de justiție decât Președintele - care numește judecătorii - și instituțiile care îi pot șantaja „legal”. Pentru ceilalți e imposibil. Oricât s-ar vitupera în cadrul liberei exprimări, de asemeni garantată de Constituție, magistratul are condiții să rămână impasibil. Independența îi e asigurată de statutul de inamovabilitate, care este real, darși de obligația de a se conforma numai legii, nu „colaborărilor loiale”.

Vorbele frumoase pot fi fruct otrăvit pe tipsie de argint. Adevărul stă în principii, iar principiile trebuie să fie sacre. Suveranitatea națională, ordinea de drept sunt deziderate supreme. Dar ele trebuie asigurate numai în cadrul constituțional strict, nu prin retorică lejeră urmată de perturbări în echilibrul puterilor. Anticorupția nu justifică încălcarea Constituției, după cum    – la vremea ei – lupta de clasă nu a justificat dictatura.

Sper că ideile combătute prin prezenta scrisoare nu vă aparțin. Pe semne că v-au fost induse de sfătuitori incompetenți sau de rea intenție. Feriți-vă de ei ! Fiți independent și supuneți-vă numai legii, ca judecătorii. Metaforic se și spune că funcția de Președinte al României este și cea mai înaltă magistratură a țării. Dar nu peste justiție, care este și trebuie să rămână putere separată.

               Cu bune intenții,

              Av.Sergiu ANDON

Fost președinte al Comisiei juridice, de disciplină

        și Imunități a Camerei Deputaților”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel