Urmărește emisiunea live


Șerban Nicolae cere demisia lui Timmermans: Te-ai acoperit de rușine

Declarațiile făcute, ieri, de Frans Timmermans, la adresa României a stârnit un val de reacții venite atât din partea mai multor europarlamentari români cât și din zona politicienilor aflați în partide care compun coaliția de guvernare.

Șerban Nicolae cere demisia Prim-Vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, după declarațiile făcute ieri la adresa României.

"FRANS TIMMERMANS, DEMISIA!

Declarațiile făcute ieri în cadrul dezbaterilor din a Parlamentului European au umplut paharul răbdării. Să te declari îngrijorat de legi ce n-au produs încă vreun efect, de presupuneri și predicții stupide și vădit subiective, dar să ignori cu nonșalanță rele grave care deja s-au produs, abuzuri concrete, întâmplate și dovedite, asta arată că ești nedemn de funcția pe care o ocupi.
Ce înseamnă „dreptul la un proces echitabil" când hotărârea de condamnare e dată de un judecător obligat să nu divulge inculpatului și avocatului acestuia, o parte din probe?" scrie social-democratul.

De ce trebuie apărați de lege cei care au încălcat-o?

"Ce înseamnă „dreptul la un proces echitabil", când se aplică proceduri secrete care derogă sau chiar încalcă direct garanțiile procesuale prevăzute de Constituție și lege?
Ce înseamnă „independența magistraților" când procurorii sunt subordonați, prin protocoale secrete, ofițerilor de informații în cadrul unor echipe comune de anchetă penală?
Ce „pași înainte" au fost făcuți când ai în fiecare an sute de persoane achitate pentru că „fapta nu există" și zeci dintre aceste persoane înainte de a fi achitate au fost și în arest preventiv?
De ce trebuie apărați de lege cei care au încălcat-o?
Când susții abuzurile, ar trebui să ai măcar decența de a nu o face din postura de prim-vicepreședinte al Comisiei Europene și Comisar european pentru statul de drept și Carta drepturilor fundamentale. Ar trebui să ai bunul-simț de a nu rosti asemenea absurdități în Comisia pentru libertăți civile din Parlamentul European. Ai demonstrat că nu ai nici una, nici alta.", mai spune Șerban Nicolae.

"Totuși, de unde atâta infatuare, atâta aroganță și dispreț la un socialist?"

"Noi, în România, am mai văzut mentalități ca a ta. În anii '50. Sunteți puțini, dar în poziții-cheie ale deciziei. O fostă procuroare, școlită doctrinar în cei mai negri ani ai lui Ceaușescu, te aplaudă și gândește ca tine în Parlamentul European. Și mai sunt câțiva.
Totuși, de unde atâta infatuare, atâta aroganță și dispreț la un socialist? Acum înțeleg de ce în țara ta, partidul tău (Partidul Muncii) nu obține nici 6% din voturile cetățenilor. Ei te cunosc mai bine decât te cunosc concetățenii mei.
Te-ai acoperit deja de rușine. Demisionează, Frans Timmermans! Urgent!" a conchis Șerban Nicolae

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel