Senatorul Constantin Popa ar fi lovit un polițist în sediul Poliției

Senatorul UNPR Constantin Popa se află în mijlocul unui imens scandal. Pe numele lui Constantin Popa a fost depusă la Parchet o plângere pentru lovire, de către un agent al Poliției Rutiere.

VEZI ȘI: Traian Băsescu, declarație ULUITOARE despre Ioana Petrescu


Senatorul UNPR, Constantin Popa, este acuzat că, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 03:00, s-a deplasat la sediul Poliției Municipale, unde i-ar fi cerut socoteală unui subfițer de Poliție Rutieră, cel care, potrivit parlamentarului, îl hărțuia de mai multă vreme:

"Mă urmărește în permanență, mă vânează ori de câte ori ies dintr-un loc public. În seara respectivă, am ieșit de la un restaurant și l-am observat că mă urmărea, să vadă dacă nu cumva mă urc în vreo mașină. M-am apropiat de el și i-am cerut să-mi explice de ce mă urmărește. M-a invitat la sediul Poliției, să stăm de vorbă. Acolo, i-am spus că am de gând să îl reclam că mă hărțuiește; probabil din acestă cauză s-a speriat și a făcut reclamația. Toată discuția cu el a fost în fața a patru martori, toți polițiști în exercițiul funcțiunii, în holul de la intrare, chiar în fața geamului ofițerului de serviciu. Dacă eu aș fi făcut asta în sediul Poliției de față cu atâția oameni, credeți că mai plecam liniștit? Nu mă legau direct?", susține Constantin Popa, scrie Ziua de Buzău.

Agentul susține că, în urma discuției cu Popa, care devenise violent, s-a ales cu luxație la un umăr, motiv pentru care a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău pentru ultraj. Având în vedere calitatea de senator a reclamatului, instituția și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Anumite voci susțin că parlamentarul ar fi devenit nervos, după ce , același agent, i-ar fi suspendat permisul de conducere uneia dintre fiicele sale, în urmă cu câteva luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel