Senatorul Alexandru Cordoș, soția și fiica acestuia, urmăriți penal de DNA

Senatorul Alexandru Corpoș și soția acestuia sunt urmăriți penal pentru trafic de influență, iar fiica celor doi a fost pusă sub urmărire de DNA pentru complicitate la trafic de influență.

Comunicatul DNA:

• Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții: 

CORDOȘ MIHAIELA LUCIA, referent în cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată (26 acte materiale),

CORDOȘ ALEXANDRU, senator în Parlamentul României, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, în formă continuată (5 acte materiale),

CORDOȘ ANDREEA ALEXANDRA, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, în formă continuată (3 acte materiale). 

• În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt: 

• În intervalul noiembrie 2014 – prezent, suspecta Cordoș Mihaiela Lucia a pretins de la mai multe persoane foloase materiale necuvenite cuprinse între 1.000 – 10.000 lei, pentru ca, prin influența pe care ea și soțul său, Cordoș Alexandru, o aveau asupra persoanelor cu funcții de conducere din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, Inspectoratului Școlar Județean Cluj și a altor instituții publice, să obțină cumpărătorilor de influență posturi/locuri de muncă cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, juristconsult etc.


• În perioada ianuarie – aprilie 2015, în activitatea sa infracțională suspecta Cordoș Mihaiela Lucia a fost sprijinită și de fiica-sa Cordoș Andreea Alexandra, care cunoștea faptul că mama sa primea foloase necuvenite pentru a-și trafica influența pe lângă diferite persoane din instituțiile mai sus amintite. Concret, la data de 24 ianuarie 2015, la solicitarea mamei sale, suspecta Cordoș Andreea Alexandra s-a deplasat la locul de muncă al unei persoane și i-a remis acesteia subiectele pentru proba orală a unui concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical în cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj.


• În alte două rânduri, suspecta Cordoș Andreea Alexandra a înapoiat unor persoane o parte din banii pe care mama sa îi primise pentru a-și trafica influența pe lângă membrii comisiilor de examinare din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj .

• În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.  În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel