Senator PSD: Guvernul Orban îşi bate joc de agricultori, cărora nu le dă banii promişi

Ion Rotaru, senator și președinte PSD Brăila, acuză Guvernul că nu a aprobat Ordonanțele de urgență prin care să le ofere sprijin agricultorilor și crescătorilor de animale. 

Preşedintele PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru, acuză Guvernul Orban că îşi bate joc de agricultori şi de crescătorii de animale, cărora le promite de luni de zile susţinere financiară, dar nu le dă banii promişi, scrie Agerpres. 

"Bătaie de joc la adresa agricultorilor şi a crescătorilor de animale, cărora Guvernul Orban le promite de luni de zile susţinere în baza diverselor scheme de ajutor de stat. Zeci de mii de potenţiali beneficiari aşteaptă să vadă şi banii în conturi, nu doar promisiunile Guvernului PNL, în contextul în care mulţi dintre aceştia au nevoie de acel ajutor de stat pentru a se menţine pe linia de plutire din punct de vedere financiar. Seceta a făcut prăpăd şi avem circa 1,6 milioane de hectare de culturi agricole calamitate de secetă, la nivel naţional - este o situaţie critică, în care acordarea acestor ajutoare de stat reprezintă prioritatea zero în domeniu, dacă vrem să mai avem agricultură. Referindu-ne strict la despăgubirile pentru secetă, este vorba de circa 35.000 de beneficiari", declară Rotaru, într-un comunicat de presă.

Nu s-au alocat fonduri. Ordonanțe neaprobate



Ion Rotaru mai precizează că Guvernul nu a aprobat încă ordonanţele de urgenţă prin care sunt alocate fondurile respective, el adăugând şi că dacă moţiunea de cenzură trece, Executivul nu va mai putea emite ordonanţe şi nu va mai putea aloca acei bani, iar beneficiarii vor avea de aşteptat până la instalarea unui nou guvern.

"Ceea ce se ştie este că în câteva zile va fi discutată în Parlament moţiunea de cenzură şi, dacă aceasta va trece, Guvernul Orban va rămâne în interimat şi nu va mai avea dreptul legal de a aproba ordonanţe de urgenţă. Atât timp cât nu există un act normativ care să legifereze acordarea despăgubirilor de secetă, chiar dacă sumele sunt prevăzute în rectificarea bugetară, acestea nu pot fi plătite. Este un gest de responsabilitate ca un Guvern aflat, cel mai probabil, în ultimele zile ale mandatului său să facă toate demersurile necesare pentru ca nişte acte normative de asemenea importanţă să fie aprobate din timp, astfel încât să fie asigurată plata ajutoarelor amintite, pentru a nu se destabiliza şi această zonă a economiei. Numai că atunci când este vorba despre Guvernul Orban, a-i cere responsabilitate înseamnă a avea pretenţii mult prea mari. Responsabilitatea este o noţiune străină Guvernului PNL", a mai afirmat liderul PSD Brăila.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel