Semnal de la vârful PSD: Acolo a fost abuz, chiar infracțiune

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, consideră că preşedintele Comisiei juridice din Senat a comis marţi "un abuz". 

Întrebat dacă Marian Enache este susţinut de PSD, Liviu Dragnea a răspuns că a discutat cu liderul de grup al senatorilor social-democraţi, Mihai Fifor, căruia i-a spus că îi lasă "libertate totală să hotărască în grup ce trebuie să susţină".

"Situaţia a fost alta acolo şi atunci eu am reacţionat imediat când am fost informat. Acolo s-a întâmplat un abuz, care cred că nu trebuie lăsat neverificat, dacă cercetat ar fi un lucru prea greu, fiind vorba de un membru de la PNL - membrii de la PNL care sunt protejaţi de sistem. Domnul Boboc am înţeles că e preşedintele comisiei, care şi-a permis să respingă posibilitatea de audiere pentru domnul Marian Enache - putea să fie vorba de oricine - invocând un argument inexistent. Acolo este vorba de un abuz, cred că e vorba şi de o ilegalitate, chiar poate să fie vorba şi de o infracţiune. Nu am foarte mari speranţe că se va sesiza cineva, poate cineva sesizează, sunt foarte curios ce se va întâmpla în situaţia asta. (...) Eu am înţeles că ei au un candidat pe care îl susţin, dar totuşi trebuie respectate regulamentul şi legea şi trebuie să fie lăsat votul liber", a declarat Liviu Dragnea, într-o conferinţă de presă la sediul PSD. El a adăugat că legea stabileşte ca votul să fie dat în Senat. "Nu este o decizie politică, nu este o propunere a partidului (Marian Enache - n.r.), am avut această putere şi această decizie a mea - să nu facem o propunere de la partid pentru Curtea Constituţională. (...) Nu e o propunere a PSD, numai că membrii PSD care vor fi prezenţi la vot chiar vor vota. Eu sper să ia o decizie înţeleaptă şi să-l voteze pe cel care ei cred că e bine să meargă la Curtea Constituţională", a precizat liderul PSD.

Biroul permanent al Senatului a decis, marţi, ca membrii Comisiei juridice să se întrunească din nou şi să-i audieze pe toţi cei care s-au înscris pentru un post la Curtea Constituţională, considerând că s-a făcut o greşeală prin neacceptarea candidaturilor lui Marian Enache şi Gheorghe Iancu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel